Senatorul Cristina Stocheci cere redeschiderea școlilor!

Senatorul Cristina Stocheci cere redeschiderea unităților școlare și cere actualilor guvernanți prioritizarea vaccinării în rândul profesorilor. Cristina Stocheci a menționat în mesajul său postat pe pagina de socializare că menţinerea şcolilor închise mai mult decât este absolut necesar este intolerabilă din punct de vedere social, nesustenabilă din punct de vedere economic şi nejustificată moral.

”"Mamă, când trece virusul? Când ne întoarcem la școală?” întreabă zilnic zeci de copii. Le este dor să bată mingea cu prietenii pe terenul de fotbal sau să alerge prin curtea școlii. 


Pandemia nu s-a terminat și ultimul lucru pe care oricare dintre noi și-l poate permite este să se complacă. Dar acum, când știm suficient pentru a redeschide școlile pentru toți elevii în siguranță, actualii guvernați au datoria morală de a face asta, de a prioritiza vaccinarea în rândul profesorilor, de a avea un plan, pentru că, în lipsa lui, le vom dechide și le vom închide la loc, dacă nu ne inspirăm și nu plecăm de la experiența altor sisteme școlare la fel de aglomerate ca ale noastre.


În procesele decizionale de până acum, mai exact în viziunea fostului guvern Orban și a actualului guvern Cîțu, copiii și tinerii nu s-au luat în considerare ca persoane cu drepturi egale, ci ca potențiali purtători de coronavirus. Pentru copiii din familii dificile este o situație nedreaptă, ba chiar periculoasă.   


Să menţinem şcolile închise mai mult decât este absolut necesar este intolerabil din punct de vedere social, nesustenabil din punct de vedere economic şi nejustificat moral.


Nu e în regulă ca elevii să petreacă şi mai mult timp în afara şcolii. E mult mai bine pentru ei, pentru sănătate şi starea mentală, şi bineînţeles, din perspectivă educaţională, dacă toată lumea s-ar întoarce înapoi la școală.


Închiderea grădinițelor și a școlilor, implicit separarea de prieteni și pedagogi înseamnă pierderea, de neînțeles, uneori chiar traumatică, a unor persoane de referință pentru copii.

 Solicit ministerelor Educației și Sănătății întoarcerea elevilor ÎN școală și LA școală cât mai curând, înainte ca actuala situație să devină de netolerat.

Redeschideți școlile! Nu distrugeți viitorul copiilor noștri!
România trebuie să revină la normalitate!”, este mesajul senatorului.