„Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi” - mesajul campaniei prezentat de un manechin

La acest sfârșit de săptâmână, un manechin a prezentat în Staţia CF din Pitești, mesajul campaniei „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi”.

Poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş, împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au desfăşurat activităţi preventive, în staţiile de cale ferată de pe raza judeţului Argeş, pentru conştientizarea, în special a tinerilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când, din dorinţa de a obţine fotografii spectaculoase urcându-se pe tren, uită de pericole.

În fiecare an, zeci de tineri sunt electrocutaţi, urcând pe tren pentru un selfie. Cei mai mulţi mor pe loc, iar o parte rămân cu traume pentru tot restul vieţii.

Au fost distribuite pliante în staţia CF Piteşti, elevilor şi studenţilor aflaţi în trecere, iar în zona casei de bilete, a fost prezent un manechin ce purta un tricou cu logo-ul campaniei, iar în staţie a fost difuzat spotul campaniei.