Şeful de la Cadastru şi-a serbat ziua la birou, deşi avea 3 angajaţi covidaţi

Oficiul de Cadastru a fost închis săptămâna trecută, ca urmare a pozitivării a trei dintre angajaţi, în frunte cu contabilul-şef, Mihăiţă Barbu. 

Instituţia a devenit o bombă cu ceas, ceilalţi angajaţi intrând în panică, la fel ca şi persoanele care i-au trecut pragul în ultimele zile. 

În ciuda acestui risc de infectare, directorul instituţiei, Florin Postelnecu, a ignorat starea de alertă a subordonaţilor şi şi-a celebrat ziua la birou, pe 1 iulie.

Joi, pe data de 2 iulie, Prefectura Argeş a anunţat că la OCPI Argeş nu se mai lucrează cu publicul, situație care va dura două săptămâni. 

„În cadrul instituției au fost confirmați trei angajați cu noul coronavirus. Ancheta epidemiologică este în derulare, spațiile OCPI au fost dezinfectate deja de două ori. Toată activitatea instituției s-a mutat în on-line, nimeni din afară nu mai are voie să intre în clădire.”, a mai anunţat Instituţia Prefectului. Până să se ia această măsură însă angajaţii, care au avut de marţi primul caz confirmat, au stat ca pe ghimpi.  

Primul confirmat: casierul

Nu se ştie şi este foarte greu de identificat cine a fost purtătorul iniţial al virusului dintre cei trei confirmaţi pozitiv cu SARS CoV-2. Însă, conform cronologiei, primul diagnosticat a fost casierul, cel care face încasările şi manevrează banii. Ultima zi în care acesta a fost prezent la serviciu a fost vineri, 26 iunie. 

Peste weekend a avut dureri musculare, ceea ce i-a dat de gândit, mai ales că ştia că a interacţionat şi cu şeful de serviciu de la Finanţele Publice, depistat acum două săptămâni. Luni nu a mai venit muncă, iar marţi rezultatul testului a confirmat îmbolnăvirea cu COVID 19.

În această situaţie, o colegă din departamentul economic, ştiindu-se contact, mai ales că vineri, pe 26 iunie, la final de săptămână, conform procedurii, au făcut rapoartele împreună cu casierul  şi contabilul-şef, şi-a făcut testul din proprie iniţiativă.

Miercuri, pe 1 iulie, i s-a confirmat şi ei rezultatul, iar joi a venit şi al contabilului-şef, Mihăiţă Barbu, şi el tot pozitiv. Casierul a fost internat la Valea Iaşului, iar ceilalţi doi la Boli Infecţioase Piteşti, singurele simptome fiind lipsa mirosului şi a gustului. Toţi cei trei angajaţi care au fost confirmaţi lucrau în departamentul economic.

Directorul spune că s-au oferit informaţii denaturate către presă

În acest context, şeful instituţiei, Florin Postelnecu, care a preluat postul de manager din luna martie, a considerat că nu există niciun impediment să îşi celebreze aniversarea. 

Aşa că pe 1 iulie, când doi dintre subordonaţi erau confirmaţi cu COVID-19, iar unul îşi aştepta rezultatul, a adus la muncă ceva gustări şi răcoritoare, pe care le-a servit celor de la birou. 

„Au fost doar 5 colegi cu care am interacţionat la ziua mea, nu 20 cum v-au transmis onorabilii mei colegi care au oferit informaţii denaturate.”, ne-a precizat acesta, destul de rezervat, specificând că nu are voie să dea declaraţii fără acordul superiorilor de la ANCPI, dar simţind nevoia să lămurească situaţia.  

Această situaţie a inflamat şi mai mult spiritele în instituţie. 

Conform informaţiilor noastre, majoritatea angajaţilor se aşteptau ca de când a apărut primul confirmat să se ia măsuri mai stricte de dezinfecţie şi de izolare a instituţiei, fiind convinşi că şi alţii au contactat virusul, mai ales că toţi cei trei care s-au testat, din proprie iniţiativă, au primit şi rezultatele pozitive. 

În plus, nimeni nu a întrebat de contacţii de la serviciu şi niciun coleg de-ai celor diagnosticaţi cu COVID 19 nu a fost trimis acasă. 

Până joi, când s-a luat măsura închiderii instituţiei, totul a decurs normal, cu program cu publicul şi fără alte măsuri speciale decât cele practicate şi până atunci.

 

Sursa: Săptămânalul Ancheta