Se vinde plaja Mojo de la Budeasa!

Cunoscută drept unul dintre cele mai căutate și avangardiste locuri de vară din împrejurimile Piteștiului, plaja Mojo din Budeasa este scoasă la vânzare, proprietarii neexcluzând nici varianta închirierii, dacă există interes în această direcție.

Agenții imobiliari au anunțat deja un preț pentru achiziționarea acesteia, care se ridică la 2.920.000 euro pentru toți cei 36.500 mp.

În prețul acesta intră, desigur, și amenajările din incinta locației destinate agrementului estival: 25 de duplexuri complet utilate și mobilate, restaurant dotat cu bucătărie complet utilată, terase, dușuri exterioare, băi publice, piscine, pontoane, terase pe apă, fântână decorativă, aranjament grătar-barbecue cu cărămidă, plus utilități.

De asemenea, plaja beneficiază de grădini și parcuri cu gazon, pomi ornamentali, brazi, stradă de acces pietruită. Duplexurile puse la dispoziția turiștilor beneficiază de apă caldă și căldură centralizată. Așa cum spuneam, complexul poate fi și închiriat, prețul în acest caz fiind unul supus negocierii directe, în funcție de interesul arătat pentru chirie pe termen mediu, lung și foarte lung.

Sursa:Saptamanalul Ancheta