Se reabilitează complet strada din Bradu care face legătura cu Auchan

Administraţia publică locală din comuna Bradu anunţă că în perioada următoare va intra în reabilitare completă strada Cetului, una dintre cele mai circulate artere din localitate, dat fiind faptul că face legătura cu centrul comercial Auchan.

În zona respectivă, se va realiza şi un drum de legătură între strada Cetului şi strada Toporaşilor, în vederea facilitării accesului spre această ieşire şi celor din zona respectivă. Se vor demara lucrări şi pe strada Serelor, acolo unde se vor executa lucrări pentru canalizare pluvială şi trotuar. După cum a mai declarat primarul Dan Stroe, în ultimele două săptămâni au mai fost încheiate şi alte importante lucrări de infrastructură rutieră, pe străzile prof. Gheorghe Barbu, Moroceşti, Strada Școlii şi Buna Vestire. De asemenea, acesta a şi mulţumit public locuitorilor de pe străzile unde s-au efectuat lucrări, pentru răbdare şi înţelegerea arătate. „Cu privire la situaţia străzilor Gorunului şi Liliacului, vreau să îi anunţ pe cei din zonă că lucrările sunt întârziate din cauza procedurilor. Documentaţiile sunt în proces de verificare încă din 17 septembrie, la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, care ne-a comunicat că există întârzieri din cauza nivelului ridicat de proceduri demarate la nivel naţional. Fără avizul ANAP nu putem demara procedurile de achiziţie. De asemenea, lucrările pentru canalizare pluvială şi trotuare pe str. Tăbacăriei şi str. Principală (de la Târg la Pasarela DN65B) nu au putut începe în termenul propus, din cauză că procedura iniţială a fost anulată. Sperăm să deblocăm cât mai repede situaţia şi să ne apucăm de treabă şi în aceste zone.”, a explicat primarul comunei Bradu, Dănuţ Stroe.