Se investesc 3,5 milioane de euro în Bazinul Olimpic

Proiectul tehnic privind modernizarea Bazinului Olimpic din Piteşti a fost finalizat recent, calculele specialiştilor arătând că pentru lucrările de reabilitare capitală sunt necesari 15.770.000 lei (3,5 milioane euro). Municipalitatea intenţionează să acceseze fonduri europene pentru realizarea acestui important proiect, întocmirea documentaţiei tehnice fiind unul din paşii de început. Conform proiectului tehnic, lucrările vor dura 21 de luni:

„Apa caldă va fi produsă în cogenerare cu ajutorul panourilor solare, instalația de recirculare a apei va fi de asemenea înlocuită, ferestrele actuale vor fi schimbate cu unele care să aibă tâmplărie de aluminiu, clădirea va fi termoizolată și de asemenea se va monta un sistem de fațadă ventilată pe schelet metalic realizat cu plăci aglomerate de fibrociment în relief”, a explicat directorul Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Piteşti, Constantin Zichil.

Acesta a mai precizat că, în momentul în care proiectul propriu-zis va fi demarat, lucrările vor fi programate de asemenea manieră, încât bazinul să funcţioneze şi pe perioada respectivă, cel puţin atunci când lucrările vor viza exteriorul clădirii. Cu toate acestea, vor fi câteva luni în care Bazinul Olimpic va trebui să fie închis, pentru efectuarea lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de apă şi ale interioarelor. 

 

Sursa: Saptamanalul Ancheta