Se fac demersuri la Cadastru pentru parcul industrial al Piteştiului

Primăria Piteşti a proiectat realizarea unui parc industrial la CET Sud, pe un teren pe care şi-a câştigat proprietatea în instanţă, în urma unui litigiu cu Bradu, în 2015. Deşi a avut câştig de cauză, pe respectiva proprietate sunt sute de suprapuneri pe care trebuie să le lămurească tot prin procese la instanţă.

Până se clarifică situaţia  totuşi municipalitatea face paşi timizi pentru a înainta cu realizarea mult promisului parc industrial, care ar fi primul creat în zona municipiului. În acest sens, la şedinţa de Consiliu Local din data de 12 decembrie, consilierii au aprobat dezmembrarea unui teren din intravilanul comunei Bradu, situat în punctul CET Sud 2, în 5 loturi. După cum a explicat primarul Cornel Ionică, situaţia este foarte încurcată.

„De 4 ani ne judecăm pentru cartea funciară, dar, măcar pe ce avem, să lucrăm pentru a aduce lucrurile la normal.”, a punctat edilul. Proiectul a fost votat în unanimitate, toţi consilierii pledând pentru utilitatea acestui obiectiv pentru mediul economic argeşean. 

 

 

Sursa: Săptămânalul Ancheta