Şcoala online devine obligatorie, a anunțat ministrul Educației!

De miercuri, şcoala online devine obligatorie! Profesorii vor fi monitorizaţi, elevii ar putea primi note, iar părinţii - obligaţi să le asigure copiilor accesul la educaţia digitală. O utopie, în condiţiile în care sute de mii de elevi nu au acces la internet şi tablete. Într-un interviu exclusiv pentru Observator, ministrul Monica Anisie a anunţat în ce condiţii se vor redeschide şcolile.

Ministrul Educaţiei cere școlilor să facă o monitorizare exactă a lecţiilor. Dar și a dotărilor pe care le au elevii acasă. Până în acest moment, peste 40 la sută dintre copii au dat skip la şcoala online. Elevii chiar ar putea împrumuta de la şcoală, pe inventar, tablete sau telefoane.

Monica Anisie a răspuns şi la o altă întrebare care îi macină pe elevi, referitoare la notare.

"Se poate să fie și notați elevii, iar notele vor fi date la revenire ăla cursuri cu acordul părintelui sau cu acordul elevului", a precizat Anisie.

 

Pentru revenirea în bănci, scenariile sunt încă în lucru. Un scenariu ar fi că mai întâi să revină în bănci elevii de clasa a 8-a și clasa a 12-a, că să nu piardă examenele, dar cu distanțarea socială corectă. Adică o clasa nu va mai avea 30 de elevi, ci maximum 10.

Marina Marea, inspector adjunct, București - Sunt convinsă că unitățile de învățământ vor găși soluții necesare astfel încât să respectăm distanțarea socială dacă aceasta se va face gradual. Împărțirea elevilor pe grupe, împărțirea claselor pe grupe, repartizarea lor în alte săli de clasa, să nu mai fie același număr, dar repet totul depinde de modul în care se va stabili.

Chiar și așa, reprezentanții părinților nu sunt de acord că toți elevii să revină după 15 mai la școală. Ar fi un risc enorm de răspândire a virusului și ne-am întoarce de unde am plecat.

 


Anul școlar ar putea fi prelungit!


Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă că autorităţile vor lua o decizie privind reluarea cursurilor în şcoli, grădiniţe şi universităţi numai după o consultare cu specialiştii din domeniul sanitar şi spune că aceasta va avea la bază în primul rând grija pentru sănătatea preşcolarilor, elevilor şi studenţilor. Anisie afirmă că există două scenarii: unul conform căruia anul şcolar ar urma să se termine aşa cum a fost programat iniţial, iar al doilea care prevede prelungirea cu o săptămână a anului şcolar 2019-2020.

"Trebuie să ne gândim întâi de toate la siguranţa şi sănătatea copiilor noştri. Atunci când vom lua decizia revenirii la cursuri trebuie să luăm toate măsurile în aşa fel încât copiii să fie în siguranţă. (...) Această redeschidere a cursurilor trebuie să fie una prudentă, controlată şi treptată şi în condiţii de maximă siguranţă pentru elevi şi pentru profesori în acelaşi timp”, a afirmat Anisie, miercuri seară, la Digi 24.

Ministrul Educaţiei a spus că a discutat, într-o videoconferinţă, cu omologi de-ai săi din alte ţări din Uniunea Europeană, iar aceştia au spus că trebuie luat în calcul ca prezenţa elevilor la cursuri "să nu cumva să înrăutăţească situaţia îmbolnăvirilor cu COVID”.

În ceea ce priveşte o dată la care ar putea fi luată o decizie cu privire la revenirea la şcoală, ministrul Educaţiei a spus că această dată ar putea fi decisă de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care a şi decis suspendarea cursurilor ca măsură de prevenire a răspândirii virusului.

"Cred că este bine să precizez faptul că tot Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă poate spune când este timpul, când este momentul în care vom fi în siguranţă. Trebuie să ne gândim cu toţii la sănătatea elevilor, studenţilor, cadrelor didactice pentru că numai dacă sunt sănătoşi putem deschide atât şcolile, cât şi universităţile”, a afirmat Anisie.

Ea a precizat că decizia privind modul în care ar urma să se facă reluarea cursurilor va fi comunicată "în curând”, menţionând că a discutat cu ministrul Sănătăţii pe acest subiect, întrucât este nevoie să se facă o dezinfecţie de către Direcţiile de Sănătate Publică în fiecare şcoală, astfel încât copiii să nu fie supuşi riscului de contractare a virusului.

"Aşteptăm să vedem care este vârful, aşteptăm să vedem ce ne spun specialiştii din domeniul medical. (..) Am considerat că deocamdată este bine să nu-i alarmăm sub nicio formă nici pe părinţi, nici pe elevi şi să construim lucruri în aşa fel încât să ne gândim la sănătatea şi siguranţa copiilor”, a declarat ministrul.

Anisie a spus că a fost contactată de părinţi care i-au spus că au copii cu diverse boli şi pe care nu vor să îi trimită, deocamdată, la şcoală, de teama că s-ar putea îmbolnăvi.

"Lucrurile se schimbă de la o zi la alta şi nu putem avea certitudini ce se întâmplă în scurt timp”, a spus Anisie.

Întrebată dacă anul şcolar va fi prelungit cu perioada în care elevii nu au mers la cursuri, Anisie a spus că există un scenariu conform căruia anul şcolar ar putea fi prelungit cu o săptămână, al doilea scenariu prevăzând posibilitatea ca anul şcolar să se termine aşa cum a fost programat.


"Toate acestea sunt numai scenarii, vorbim ipotetic. Alegem varianta cea mai potrivită numai în momentul în care avem certitudinea că nu expunem copiii la îmbolnăviri. Ar trebui părinţii să înţeleagă că pe primul plan trebuie să punem sănătatea copiilor noştri. (...) Toate aceste scenarii pe care Ministerul Educaţiei sunt în funcţie de ceea ce transmit specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii pentru că noi, ca profesori, nu putem lua decizii fără a ţine cont de ceea ce spun specialiştii”, a mai afirmat ministrul.

Aceasta a precizat că Cehia, spre exemplu, a anunţat reluarea cursurilor pentru elevii şi studenţii din anii terminali. Întrebată dacă se ia în calcul această variantă, Monica Anisie a spus că a fost luată în calcul, alături de altele, de către autorităţile din România.


Sursa: observatornews.ro