Schimbări bruște ale vremii, zilele călduroase vor alterna cu cele cu temperaturi sub normalul perioadei

Luna mai este cea mai călduroasă, dar şi cea mai instabilă lună a primăverii, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zile reci şi ploioase, în timp ce ploile vor avea adesea caracter torenţial, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

"Aceste modificări bruşte ale vremii se produc din cauza poziţiei centrilor barici de pe continentul european, ţara noastră fiind influenţată fie de cicloni mediteraneeni sau de dorsala anticiclonului azoric, fie de maximul barometric est-european sau, mai rar, chiar de anticiclonul nord-african", se menţionează în caracterizarea climatică a lunii mai, publicată de ANM.

 

 

Vremea în săptămâna 3 - 10 mai


Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în extremitatea de nord, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Precipitațiile vor fi puține în toate regiunile, dar mai ales în cele montane.

 

 

Vremea în săptămâna 10 - 17 mai


Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în jumătatea nord-vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

 

 

Vremea în săptămâna 17 - 24 mai


Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai coborâte, local, în regiunile nordice și estice. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va avea o tendință ușor deficitară, în cea mai mare parte a țării.

 

 

Vremea în săptămâna 24 - 31 mai


Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea vestică a acesteia.

 

 

Temperatura medie a lunii mari - 18 grade Celsius


Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961 - 2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961 - 2020) are valori mai mari de 18 grade Celsius în extremitatea sud-vestică a Olteniei. Valori medii lunare între 16 şi 18 grade Celsius sunt caracteristice zonelor de câmpie (Câmpia de Vest, Câmpia Română, Câmpia Moldovei) şi luncă, zonelor joase din Dobrogea şi a celor din Delta Dunării.

 

 

40,8 grade Celsius, temperatura maximă absolută a lunii mai de la începutul măsurătorilor


Temperatura maximă absolută a lunii mai în România este 40,8 grade Celsius, înregistrată la Mărculeşti (judeţul Călăraşi), în 27 mai 1950. În aceeaşi zi a fost înregistrată maxima absolută şi la Bucureşti Filaret (36,6 grade Celsius). În perioada 25-28 mai 1950, mai ales în jumătatea de sud a României, în Transilvania, în centrul şi sudul Moldovei, temperatura maximă absolută a depăşit 32 de grade Celsius la peste 35 de staţii meteorologice.

La Bucureşti, maxima absolută a lunii mai este de 36,9 grade Celsius, aceasta fiind consemnată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 13 mai 1958.

 

 

Anii cu cele mai calde luni de mai


Meteorologii precizează că au existat ani în care s-au înregistrat valori mari ale temperaturii maxime absolute în luna mai, majoritatea peste 30 de grade Celsius, respectiv în 2006, 1996, 1969, 1958 şi 1950.

Printre anii cu cele mai calde luni mai (temperatura medie lunară peste 16 grade Celsius) se află: 2003, 2018, 1996, 1968, 2007, etc.

 

 

Cele mai răcoroase luni de mai


În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută a lunii mai, în România, aceasta este de minus 16 grade Celsius şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 14 şi 15 mai 1940.

Temperaturi minime foarte scăzute, în luna mai, s-au mai înregistrat şi în anii: 2007, 1995, 1988, 1976, 1965, 1952.

La Bucureşti, minima absolută a lunii mai este de minus 1,1 grade Celsius, înregistrată în data de 3 mai 2007, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. La staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută este minus 0,2 grade Celsius, în data de 7 mai 1915 şi respectiv -0,1 grade Celsius, în data de 11 mai 1953.


Sursa: Digi24.ro