Scenariu 1 iunie: Fără mască la munte, la mare!

În condițiile în care campania de vaccinare s-a accelerat, efectele fiind deja văzute în numărul de cazuri de infectare cu COVID-19, premierul Florin Cîțu spune că 1 iunie ar putea însemna renunțarea la mască la munte și pe litoral, iar restaurantele ar putea primi clienți vaccinați chiar până la capacitatea de 100%.

CITEȘTE ȘI ... Doliu în sistemul universitar! S-a stins profesorul Radu Gabriel Pârvu!

De asemenea, un subiect arzător pentru toți cei care își propun evenimente private în acest an, acestea ar putea fi permise doar cu oameni vaccinați.


”Vreau să le mulţumesc românilor că am avut o sărbătoare pascală liniştită, fără niciun fel de evenimente. Oamenii au înţeles să respecte regulile în vigoare şi se vede că avem rezultate din ce în ce mai bune în ceea ce priveşte rata de vaccinare.

Se vede clar că accelerarea campaniei de vaccinare a avut un efect pozitiv și numărul de persoane infectate scade pentru că a crescut numărul persoanelor vaccinate. M-am uitat la București, Cluj, Timișoara, Constanța, cam toate sunt peste 20% rata de vaccinare, și dacă ne uităm la municipii Cluj-Napoca este la 34, Bucureștiul e la 30%, deci este clar că în orașe am reușit să avem un ritm puternic pe care trebuie să-l păstrăm. Aici este legătura directă între scăderea numărului de persoane infectate și creșterea ratei de vaccinare. Dacă atingem acele 5 milioane la 1 iunie, am putea să redechidem mai mult lucrurile.

E clar că putem vorbi de fără mască pe plajă, de exemplu, fără mască dacă mergem la munte în drumeţie.

Dar putem să vorbim şi de lucruri sau de facilităţi pentru persoane vaccinate. Putem să vorbim, de exemplu, de restaurante, care pot să ajungă la capacitate de 100% cu persoane vaccinate, la interior. Sau hoteluri, pe litoral, cu capacitate de 100% cu persoane vaccinate. Deci sunt lucruri la care ne uităm. Putem să vorbim de evenimente private care pot fi deschise doar pentru persoane vaccinate şi aşa mai departe. Vom avea aceste evenimente pilot în Bucureşti şi Cluj, dar eu sunt sigur că rezultatele vor fi bune şi putem să ne gândim la astfel de evenimente.”, a declarat premierul.