Scandal la scăldat! Bărbați bănuiți de furt! Un fost polițist i-a oprit înainte să fugă

Două familii din Argeș s-au văzut nevoite să anunțe poliția, după ce 6 bărbați (5 din Mioveni și unul din Pitești) ar fi furat o geantă cu bani, dintr-o mașină lăsată neasigurată, cu ușile deschise, pe marginea râului Argeș, acolo unde oamenii au venit la scăldat. Întâmplarea a avut loc duminică, iar la fața locului se aflau și soția și copiii lui Gabi Matei, când cei 6 indivizi au venit cu un taxi în zonă, căutând un loc pentru a face un grătar. La un moment dat, unul dintre cei care se afla împreună cu familia lui Gabi Matei a observat că din mașină i-a dispărut o geantă în care se aflau aproximativ 200 de lei și niște acte. Știind că singurii care au trecut pe acolo au fost cei 6 bărbați, aceștia au fost trași la răspundere.

La fața locului au sosit polițiștii, însă geanta nu a fost găsită asupra presupușilor făptuitori. În schimb, asupra unuia dintre bărbați a fost găsit un pistol cu bile pe care îl avea în borsetă.
Implicat a fost și Gabi Matei, fost polițist, care se pare că i-ar fi oprit pe cei 6 până au venit polițiștii.

Un dosar penal pentru furt a fost întocmit, urmând ca oamenii legii să stabilească cum s-a petrecut incidentul.