Scandal cu toporul în mână - Un polițist rănit. Bărbat arestat


UPDATE, 9 mai, ora 22:00

În cursul nopții trecute, barbatul de 32 de ani din comuna Popești care a făcut scandal și a rănit și un polițist, a fost reținut pe baza de ordonanță, pentru 24 de ore.

Totodată astăzi, bărbatul a fost prezentat instanței, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

 

Scandal în comuna  Buzoești. Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Popești, a ieșit în stradă cu un topor în mână, făcând scandal. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Buzoești au fost sesizați, un echipaj mergând să aplaneze situația.

CITEȘTE ȘI ... (video) Reținut pentru braconaj: Avea în mașină o armă și urme de sânge

Oamenii legii l-au găsit pe bărbat în curtea locuinței. La vederea polițiștilor, bărbatul a devenit agresiv verbal și fizic, aruncând asupra acestora cu pietre și amenințându-i cu obiecte tăietor-înțepătoare. Unul dintre polițiști a fost rănit. A fost nevoie ca unul  dintre agenți să tragă un foc de armă  în plan vertical. Într-un final, individul a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. Totodată, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

 


 


Reamintim că, începând cu ziua de 26 ianuarie a.c., în cadrul pachetului legislativ menit să întărească autoritatea polițiștilor, au intrat în vigoare o serie de prevederi legale aduse de Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. Aceasta modifică și completează Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
 
Astfel, prin Legea 192 din 2019, sunt publicate, în actul normativ, procedurile urmate de poliţişti la efectuarea activităţilor obişnuite, cum sunt cea de legitimare, control corporal, al bagajelor, al vehiculului, precum şi condiţiile de utilizare a forţei, a mijloacelor din dotare şi de conducere a unei persoane la sediul poliţiei.