Scad dobânzile la depozitele bancare

Criza  provocată de noul coronavirus îi determină pe români să fie mai atenţi la economiile lor, cu atât mai mult, cu cât experţii anunţă vremuri grele din punct de vedere financiar. În acest context, la începutul lunii iunie, Banca Naţională a României a aplicat un pachet de măsuri menit să atenueze impactul economic al pandemiei, dar şi pentru a consolida lichidităţile din sistemul bancar. Imediat ce BNR a anunţat scăderea ratei dobânzii de politică monetară de la 2% la 1,75%, a urmat o scădere a dobânzilor la depozite, dar şi la credite.

Potrivit datelor, 4 bănci au decis să reducă depozitele în lei în cursul lunii iunie: Alpha Bank - cu 0.20-0.25 puncte procentuale, Banca Romanescă - cu 0.25-0.55 pp, Idea Bank cu 0.25-0.40 pp și Patria Bank pentru depozitele cu perioada de constituire de 12 luni - cu 0.10 pp.  Unele bănci au aplicat reduceri ale dobânzilor şi la creditele în valută: Alpha Bank a micşorat dobânzile la depozitele în dolari cu 0.10 pp şi Idea Bank cu 0.05-0.30 pp, în vreme ce la depozitele în lire sterline Garanti Bank a redus cu 0.05 pp dobânzile, iar Idea Bank cu 0.50 pp. 

Sursa: saptamanalul ancheta