Sănătatea este, cu adevărat, cea mai mare bogăție

Noua generație de succes a Argeșului

 

Nume: Bogdan-Mihai Lazăr
Vârstă: 42 de ani
Ocupație: notar public în cadrul SPN LAZĂR PACTUM Pitești
Studii: absolvent de Drept și Finanțe Bănci, masterat în Drept

----------------------------------------------------------------

Provocările noii generații de manageri/specialist sunt legate, în bună parte, de gestionarea unei resurse din ce în ce mai prețioase – timpul, este de părere Bogdan-Mihai Lazăr.

„Cele mai mari provocări ale managerilor țin de construirea echipelor prin atragerea oamenilor potriviți, păstrarea motivației în rândul angajaților, managerierea relațiilor cu clienții și adaptarea la așteptările acestora, dezvoltarea și păstrarea relației de încredere cu clienții, păstrarea profesionalismului și a calității serviciilor, adaptarea la amenințările aduse de evoluția tehnologică sau păstrarea unui echilibru între muncă și viață privată.”


Adaptabilitatea, acesta ar fi cel mai mare avantaj al actualei generații.

„Într-o lume în continuă mișcare și cu o viteză amețitoare, tinerii specialiști, tinerii lideri au avantajul de a accepta cu ușurință schimbarea și se adaptează foarte ușor la schimbările dificile, manifestă abilități excelente de a-și face cunoscute ideile, știu cum să îi motiveze pe oamenii din jurul lor, sunt receptivi la feedback, sunt interesați de performanța proprie, sunt mereu în căutarea unor căi noi de dezvoltare profesională și sunt concentrați pe rezultate.”


2020 a adus odată cu el nu doar pandemia, ci și o resetare a valorilor și a priorităților, la pachet cu verificarea gradului de adaptabilitate al tuturora. 


„COVID-19 a accelerat expansiunea serviciilor la distanță, a comerțului electronic, sau a educației online, iar aceste schimbări vor continua să transforme interacțiunile umane în viața de zi cu zi mult timp după ce COVID va rămâne în trecut. Se dezvoltă foarte rapid munca la distanță, iar impactul social și economic produs de COVID-19 va afecta profund modul în care organizațiile vor interacționa cu clienții și cu propriii angajați mult timp după lansarea vaccinului. Digitalizarea rapidă crește exponențial expunerea cibernetică, iar creșterea problemelor grave de sănătate a determinat migrarea angajaților către munca de la distanță. Toate organizațiile vor fi nevoite să își consolideze și să își revizuiască în mod constant strategiile de diminuare a riscurilor pentru a își îmbunătăți rezistența la șocurile viitoare. Un lucru care s-a reliefat foarte clar în această perioadă de criză pandemică este acela că sănătatea reprezintă totul. Banii, bunurile materiale, cariera, toate devin chestiuni secundare în contextul unei amenințări existențiale pentru sănătate. Criza COVID-19 a perturbat brutal interacțiunile sociale normale. Totuși a și adus familiile și comunitățile mai aproape. Ne-a determinat să reflectăm la ceea ce este important în viață și am aflat că sănătatea este, cu adevărat, cea mai mare bogăție.”, mai spune Bogdan Lazăr, adăugând că, de la 2021, cel mai important lucru pe care îl așteaptă este sănătatea.