S-a dus să-și găsească loc de muncă, dar a furat 5.000 de lei de la angajator

O femeie de 31 de ani, din Pitești, a ajuns să fure de la cel care ar fi putut să o angajeze. Fapta s-a petrecut în luna octombrie, atunci când piteșteanca a mers la un interviu la un agent economic din Pitești. 

Aceasta a spus că intenționează să se angajeze, însă, lucrurile nu au decurs așa cum ar fi de așteptat în cadrul unui interviu în acest sens. Astfel, la un moment dat, femeia a profitat de neatenția celorlalți angajați și a furat suma de 5000 de lei, bani proveniți din încasări.

Din fericire, tânăra a fost prinsă în scurt timp de polițiști, iar pe 29 octombrie a fost reținută pentru 24 de ore. Ulterior a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

 

 

 

Foto descriptiv