Cum a păcălit Dragnea presa și protestatarii. Diversiune înainte de predare (VIDEO)

Update ora 17:20

În urmă cu puține momente, Liviu Dragnea a ajuns la Penitenciarul Rahova, acolo unde este huiduit de câteva zeci de oameni.

Liderul PSD a părăsit locuința, în jurul orei 16:20, într-o mașină neagră, cu geamuri fumurii. Însă, înainte de asta, Dragnea a creat o diversiune. În acest sens, mașina personală, o Skoda neagră cu geamuri fumurii, condusă de șoferul policitianului, a plecat din zona unde locuiește, încercând să deruteze lumea adunată și să îi facă pe toți să creadă că în autoturism se află președintele PSD. Mai mult, pentru a părea și mai credibilă situația, pe scaunul din față a fost așezată o cămașă albă. Nu se afla însă în autoturismul cu pricina, astfel că jurnaliștii au fost plimbați, minute în șir,  în zadar.

Mașina în care se afla liderul PSD, un Duster al Poliției, a plecat la 15 minute după primul autoturism. În Duster erau trei polițiști, doi în față, șoferul, încă un ofțier în dreapta și o altă persoană, un ofițer de la urmăriri, se afla lângă Liviu Dragnea.

Timp de câteva ore, în fața casei lui Dragnea s-au aflat zeci de oameni, care au dorit să surprindă momentul în care acesta era condus de oamenii legii la penitenciar.

Deși a fost extrem de vigilent, dorind să evite pe cât posibil camerele video, jurnaliștii care au urmărit mașina în care președintele PSD se afla, au reușit să surprindă câteva imagini cu acesta. Inspirat de moment probabil, observăm că a ales să poarte o cămașă în dungi. 

Dragnea a ajuns la Penitenciarul Rahova, unde mașina a fost parcată direct în interiorul închisorii de maximă siguranță, nu înainte de a fi întâmpinat de protestatari.

 Video Digi 24

 

 

Completul de 5 judecători ai instanței supreme au dat sentința în dosarul angajărilor fictive, în care liderul PSD, Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. 

Prin urmare, magistrații au decis ca Liviu Dragnea să execute pedeapsa cu închisoare de 3 ani și 6 luni.

Președintele PSD este așteptat la cea mai apropiată secție de Poliție pentru a se preda. În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, Liviu Dragnea va fi ridicat de la locuința sa de către ofițerii Serviciului Urmăriri și dus la închisoare.

Sentință Liviu Dragnea:

Liviu Dragnea: 3 ani și jumătate de închisoare cu executare

Olguta Sefu: achitare pentru abuz in serviciu, un an cu suspendare pentru fals intelectual

Valentina Marica: achitare pentru abuz

Constantin Balaban: achitat pentru abuz, un an cu suspendare pentru fals intelectual

Gheorge Nicușor: achitat pentru abuz, condamnat 3 luni suspendare pentru fals intelectual

Adriana Botorogeanu: 2 ani cu suspendare

Rodica Miloș: 3 ani cu suspendare

Ionel Marineci: 3 ani cu suspendare

Bombonica Prodana (fostă Dragnea)- Încetare proces penal, achitare pentru abuz în serviciu

Reamintim că în primă instanță, Dragnea fusese condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, dar a atacat sentința.

 


Liviu Dragnea a declarat duminică seara, fiind întrebat de o jurnalistă dacă are bagajele făcute, că acesta este un „spectacol prost”.

„E un spectacol prost. Foarte prost. Nu am niciun bagaj făcut”, a declarat acesta.

 

 

Foto: g4media.ro