România ajută Grecia în lupta cu focul! 79 de morţi şi 200 de răniţi

79 de morţi şi aproape 200 de răniţi, acesta este cel mai recent bilanţ al incendiilor devastatoare din Grecia. Şi sunt peste 100 de oameni despre care nu se ştie nimic. În plin sezon al concediilor, o staţiune a fost distrusă aproape în totalitate. Într-o altă localitate au ars 1.000 case şi peste 300 de maşini cu care locuitorii încercau să scape din calea flăcărilor.

Guvernul de la Atena a declarat trei zile de doliu naţional. Incendiile din aceste zile sunt cea mai mare tragedie cu care se confruntă această ţară, după 2007. Atunci, tot într-o vară cu secetă şi temperaturi extrem de ridicate, incendiile de vegetaţie au ucis 84 de oameni. Acum, pompierii şi militarii trebuie să aducă rapid flăcările sub control, deoarece meteorologii au anunţat că vor veni iarăşi temperaturi foarte ridicate.

Amploarea incendiilor se vede foarte bine din spaţiu. Pe o imagine publicată de NASA se vede cum peninsula Attica şi capitala Atena au fost acoperite cu un fum gros.

CITEȘTE ȘI ... Dracula Bike 2018 - Distanţă totală a traseului este de 18 km

Grecia a solicitat ajutor internaţional, prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene. Italia, Germania, Polonia şi Franţa au trimis deja pompieri, vehicule şi avioane. Și România ajută Grecia cu două aeronave pentru a face față incendiilor puternice. Acestea au decolat de pe aeroportul românesc, astăzi, la ora 10:00.

„Noi suntem pregătiţi în momentul de faţă să decolăm de pe Baza 90. Discutăm despre un avion specializat în stingere de incendii, de un avion Hercules pentru sprijin logistic, de 20 de militari, care deservesc aceste aeronave. Suntem aproape pe final cu aceste proceduri pe care trebuie să le îndeplinim. De asemenea, suntem în legătură directă cu colegii din Grecia, am avut o nouă discuţie în această dimineaţă cu ministrul Apărării elen, spunându-i că suntem pregătiţi să zburăm spre Grecia. Cred că în următoarele putem porni în această misiune”, a declarat Mihai Fifor, pentru Digi24.

Sursa Digi24.ro