Restricții ridicate în noaptea de Paște! Credincioșii pot participa la slujba de Înviere până la o anumită oră

Guvernul a fost de acord să ridice restricţiile de circulaţie până la ora 2,00 în sâmbăta Paştelui catolic şi a celui ortodox, a anunţat, joi, vicepremierul Kelemen Hunor.

„Astăzi, împreună cu premierul Florin Cîţu, secretarul de stat Raed Arafat şi mai mulţi membri ai Guvernului am avut o discuţie cu reprezentanţii cultelor religioase din România cu privire la măsurile epidemiologice care urmează să fie puse în aplicare pentru sărbătorile de Paşte. Cu toţii am fost de acord să ridicăm restricţiile din Sâmbăta Paştelui Catolic, adică în noaptea din 3 spre 4 aprilie, până la ora 02,00 dimineaţa, şi să procedăm la fel şi cu prilejul Paştelui Ortodox”, a precizat liderul UDMR, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, măsura este una importantă pentru credincioşi, deoarece vor putea participa la slujba de Înviere.

Patriarhia: Măsurile sanitare vor rămâne obligatorii

Slujbele de Paşti se vor desfăşura normal anul acesta, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

„Deschiderea tuturor oficialităţilor pentru buna, ordonata şi în acelaşi timp fireasca desfăşurare a Slujbei de Înviere, ca şi a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă indică faptul că acestea se vor putea desfăşura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măştii, distanţarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcaşul de cult de care aparţinem etc)”, afirmă Vasile Bănescu, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei consideră că tema condiţiilor în care se vor desfăşura anul acesta sărbătorile pascale a fost una „bazată pe un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenţii comune în identificarea soluţiilor optime pentru respectarea libertăţii religioase şi, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare”.

Cîțu: Preoții să sprijine campania de vaccinare

Premierul Florin Cîțu a afirmat joi, după întâlnirea cu reprezentanții cultelor religioase din România, că vor fi modificate restricțiile de circulație pentru ca românii să poată participa la slujbele de Paște. În același timp, el a menționat că a cerut ajutorul preoților pentru a-i convinge pe credincioși să se vaccinare împotriva COVID-19.

„Am făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinarea rapidă a unui segment cât mai mare de populație ne va ajuta să depășim cât mai curând pandemia și cu cât mai puțini români afectați de virus”, a subliniat Florin Cîțu.


Sursa: Digi24