Restaurantele ar putea fi redeschise peste o săptămână!

Restaurantele ar putea fi redeschise cel mai probabil peste o săptămână, spune chiar premierul Ludovic Orban. Șeful Executivului susține că sunt în continuare discuții cu reprezentanții Horeca pentru a se decide condițiile dar și măsurile care ar putea fi luate în acest sens.

În funcție de recomandări, Ludovic Orban anunță că decizia finală va fi luată în această săptămână. 

”Intenția mea e ca în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie. Se va termina sezonul estival și va fi din ce în ce mai greu, hotelurile de exemplu, să poată să servească masa pe terasă. 
Deja în zonele montane temperatura a scăzut, dimineața, seara, riscăm să afectăm suplimentar hotelurile în cazul în care nu oferim condiții de servire a mesei.nDe asemenea, analizăm și posibilitatea reluării vieții culturale în spații închise”, a declarat premierul Ludovic Orban. 

Lege pentru ca restaurantele să poată fi redeschise. Care sunt condițiile care trebuie respectate
Restaurantele, hotelurile, motelurile, pensiunile, cafenelele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor, ar putea funcționa în starea de alertă cu condiția distanțării de cel puțin doi metri între mese și un număr de maximum patru persoane la o masă. De asemenea, mesele vor trebui despărțite prin panouri separatoare.

Legea 55/2020 prevede că, ”pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora.

Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile menționate la alin. (1), cu excepția teraselor unde se respectă măsurile de protecție sanitară”.

Distanță de minimum 2 metri între mese, 4 persoane la o masă și separatoare între mese
Însă, un nou proiect legislativ inițiat în Parlament de PMP, prevede ca ”măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul operatorilor economici care asigură păstrarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea maximum patru persoane la o masă, precum și departajarea spațiului comun prin panouri separatoare între mese”.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de Parlament și promulgat de președintele Klaus Iohannis. 


Sursa: antena3.ro