Operațiune DGA - Asistent universitar acuzat de trafic de influență

Anunț bombă în cadrul Universității din Pitești!

Un asistent universitar a fost acuzat de comiterea infracțiunii de trafic de influență.
Pe lângă acesta, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție Argeș au stabilit că și președintele unei asociații județene este implicat, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
Conform comunicatului, ”în cursul lunii noiembrie 2015, cei doi suspecți au pretins și primit de la o denunțătoare suma de 10.000 lei pentru a interveni pe lângă funcționari cu atribuții specifice pentru obținerea vizei de flotant în municipiul Pitești, înscrierea la un liceu pe listele unei minorități și promovarea unui examen, toate în scopul obținerii diplomei de bacalaureat de către G.M., preot într-un alt județ.”
Ca urmare a celor precizate, astăzi procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.