Rețelele de apă și gaze - cele mai consistente investiții din bugetul pe 2021 la Poiana Lacului

Până pe data de 22 aprilie, Consiliul Local Poiana Lacului va vota bugetul pe anul în curs. După cum ne-a declarat primarul Ion Dumitrache, acesta ar fi fost mai devreme aprobat, însă a întârziat comunicarea Finanțelor privind cotele defalcate de TVA. Pentru investiții s-a făcut un plan de bătaie, cu cinci proiecte care însumează 1.808.000 lei:


# Achiziție centrală pentru încălzirea dispensarului comunal Poiana Lacului – 10.000 lei.
# Achiziție teren necesar pentru amplasarea sistemului de ridicare a presiunii apei potabile în satul Gălețeanu, 3.000 lei.
# Înființare rețea apă pentru montarea hidranților exteriori în satul Poiana Lacului, 736.000 lei.
# Cofinanțare 2% pentru proiectul  regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Argeș în perioada 2014 – 2020, 50.000 lei.
# Extinderea sistemului distribuție gaze naturale în satul Poiana Lacului, 1.009.000 lei.

 


„Anul acesta terminăm cu rețeaua de gaze naturale. De asemenea, rezolvăm și situația apei potabile, ca să ajungă la robinetele cetățenilor, pentru că, după cum bine știți, în anii trecuți ne-am confruntat cu mari probleme și nu am avut apă nici de băut. Din fericire, s-a găsit soluția. Mai legăm o conductă de 4,6 km, la cea deținută de Apă Argeș, pe care vom monta și 20 de hidranți și, astfel, nu vom mai avea probleme. La dispensarul comunal am schimbat centrala termică, pentru că cea veche, după 18 ani de funcționare, s-a stricat și aveam nevoie de una nouă. În plus, vom cofinanța proiectul pentru canalizare, ce se va derula în perioada 1 iunie 2021 – 2023, unde partea noastră este de 2%.”, ne-a explicat primarul comunei Poiana Lacului, Ion Dumitrache.