Rechizite în valoare de 130 lei - acordate gratuit elevilor din clasa pregătitoare | Sursa Ta

În anul școlar 2014-2015, Consiliul Județean Argeș a demarat programul „Primul ghiozdan”, oferind învățăceilor care intrau în primul an de școală câte un mic pachet de rechizite, format din 10 articole, cu o valoare de 30 de lei. La 7 ani distanță, pentru anul școlar 2021-2022, elevii din mediul rural care încep clasa pregătitoare vor primi, din nou, „Primul ghiozdan”, de data aceasta, mult mai consistent, cu papetărie de bună calitate.

Conform Consiliului Județean Argeș, valoarea rechizitelor dintr-un pachet va fi de 130 de lei și va conține următoarele produse: ghiozdan, un caiet dictando tip I A5 de 24 file, un caiet matematică A5 de 48 file, penar cu trei fermoare, un set de 12 creioane colorate, 1 set de 12 creioane cerate, un set de scris format din riglă, creion, gumă de șters, ascuțitoare, 4 pixuri fără mecanism, bloc de desen A4, 16 file, acuarele tip pastilă cu pensulă, etichete școlare, mapă A4 cu buton și 3 caiete de lucru pentru matematică, română și dezvoltare personală.

Din cei 4.900 de elevi care se preconizează că vor debuta în clasa pregătitoare, 2.200 se află în mediul rural și aceștia ar fi și beneficiarii programului „Primul ghiozdan”. Finanțarea se asigură în limita sumei de 300.000 lei, prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al județului Argeș pentru anul 2021.

„Le vom face o mică bucurie în prima zi de școală celor care încep clasa pregătitoare. Din păcate, bugetul nu ne permite să procedăm la fel și cu cei de la clase mai mari. CJ Argeș va oferi «Primul ghiozdan» doar celor din mediul rural, iar celor din orașe și municipii s-ar putea să le ofere primăriile, așa cum le-am și făcut propunerea.”, ne-a declarat președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă. 
 

 

Preluat: saptamanalul ancheta