Razie în cluburile și sălile de jocuri de noroc din Curtea de Argeș

Acțiune în forță, sâmbătă, 16 ianuarie, a polițiștilor din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Curtea de Argeș. Mai multe localuri publice au fost verificate de către oamenii legii, cu privire la respectarea legislației comerțului, la modul de desfășurare a pazei, dar și pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale și asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice.

Potrivit Biroului de Presă al Poliției Argeș, controalele s-au făcut în baruri, cluburi și săli de jocuri de noroc, fiind verificați 14 agenți economici. De asemenea, au fost legitimate peste 50 de persoane.

În urma neregulilor găsite, polițiștii au aplicat 18 amenzi, în valoare de peste 10 000 de lei.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în următoarea perioadă.