Punctele vulnerabile ale Piteştiului preferate de nesimțiții care aruncă gunoiul

Garda de Mediu Argeș este într-o acțiune la nivelul municipiilor pentru a identifica zonele unde se preferă aruncarea gunoaielor. Nu de puține ori am văzut pungi cu gunoaie, moloz, resturi textile, că de plastic nici nu mai vorbim, fluturând pe câmp sau pe lângă cursuri de apă. După cum ne-a declarat comisarul-șef al Gărzii de Mediu Argeș, Alexandru Vîjan, în Pitești sunt preferate trei zone de către nesimțiții care se descotorosesc în acest mod de gunoaie, respectiv Turcești, Grigorești și Podul Viilor. Fiind luate în vizor aceste trei puncte, acum municipalitatea îi caută pe proprietari, deoarece autoritatea locală nu poate interveni pentru ecologizarea unei proprietăți private. 


„Identificăm terenurile cu depozitări necontrolate de deșeuri. Primăria are măsură să ne notifice pe noi vizavi de proprietari, iar noi îi vom chema și le vom trasa dispoziții de ecologizare a zonelor. Preferăm ca inițial să avem o bună înțelegere, nu să mergem pe amenzi, și să curețe locurile respective. Dacă nu respectă măsurile, atunci trecem și la sancțiuni. Poliția face în continuare patrulă să vadă dacă mai duce cineva deșeuri acolo, iar cine e prins că aruncă riscă confiscarea mașinii. Acțiunea se va extinde la nivelul județului, nu rămânem doar pe Pitești, însă este de lungă durată.”, ne-a explicat comisarul-șef Alexandru Vîjan. 

 

 


 Groapa de gunoi de la Albota - singura sursă posibilă a mirosurilor care asediază Piteștiul


Încă de anul trecut, piteștenii se plâng de mirosul greu care pune seară de seară stăpânire pe oraș. Încă de la început a fost arătată cu degetul groapa de gunoi de la Albota, dar cum depozitul respectă toate normele și nici nu degajă vreun miros neplăcut la fața locului, încă nu bagă nimeni mâna în foc că aici este sursa 100%. 


„Problematica mirosurilor persistente identificate în mai multe zone ale orașului este cunoscută, comisarii gărzii de mediu efectuând mai multe investigații în zonele respective, precum și la depozitul de deșeuri de la Albota, posibila sursă generatoare a acestora. 
Chiar dacă depozitul respectă legislația în vigoare, iar procedurile specifice se desfășoară la standarde de calitate, dimensiunea acestuia, apropierea de oraș, intervalele de timp la care se operează asupra deșeurilor, toate contribuie la crearea unui disconfort cetățenilor, care nu poate fi ignorat sau tolerat.
Este clar că trebuie intensificate eforturile pentru rezolvarea acestei situații, motiv pentru care vom organiza o întâlnire cu toate instituțiile responsabile, vom merge la fața locului și vom lua toate măsurile posibile pentru a elimina, în cel mai scurt timp posibil, această problemă.”, a anunțat subprefectul Emanuel Soare. 


„Zona de mirosuri este încă în atenția noastră. Bănuim groapa de la Albota. A fost verificat depozitul și se respectă legislația. Există supoziția că mirosul este de acolo, cauza fiind schimbarea direcției vântului în  anumite zile. Acolo, la depozit, nu miroase deloc, însă ceea ce se simte în oraș este specific deșeului menajer în fermentare. Ca explicație, aerul cald degajat în procesul de fermentare se ridică în atmosferă, iar când se răcește coboară în diferite zone ale municipiului. Noi am mai făcut și alte verificări, însă nu am depistat o altă sursă.”, a menționat șeful Gărzii de Mediu, Alexandru Vîjan. 

 

Preluat: saptamanalul ancheta