PSD: Măsuri pentru combaterea secetei!

Pe lângă măsurile propuse de partidul social-democrat pentru combaterea efectelor pandemiei, PSD vine cu următoarele recomandări pentru contracararea secetei:

- Declararea stării de calamitate naturală.
- Acordarea de vouchere pentru semințe, pesticide, îngrășăminte și motorină.
- Linie de credit cu garanții de stat pentru fermieri.
- Umplerea tuturor canalelor cu apă și suspendarea plății acesteia.
- Accelerarea investițiilor pentru sistemele de irigații și anti-grindină.


Conform partidului, românii se confruntă cu o secetă severă în aproape toate zonele agricole, fermierii fiind nevoiți să  „întoarcă culturile”, pentru a le înlocui pe cele compromise cu altele noi.

” Iar peste toate astea, Guvernul PNL dă liber la plecarea din țară a muncitorilor agricoli! În loc să ne păstrăm această forță de muncă, mergem pe contrasens față de Germania, Spania sau Italia care, anticipând iminenta criză alimentară, aduc muncitori de peste tot pentru a le produce hrana de care vor avea nevoie!”, este menționat în mesajul transmis pe Facebook.