Proteste în Administrația Publică!

Sindicaliștii din Administrația Publică anunță că începând de miercuri vor începe să protesteze. Potrivit președintelui Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, Sebastian Oprescu, citat de Mediafax, angajații din administrația publică vor înceta lucrul, fiind nemulțumiți că în legea salarizării unitare nu a fost introdusă o grilă pentru funcționarii acestui domeniu.

La protestul de miercuri, vor participa peste 12.000 de oameni, iar săptămâna viitoare, în funcție de forma în care legea va intra în dezbatere în Camera Deputaților, care este for decizional, va fi organizat un miting.