Prognoza meteo pentru luna aprilie

Luna aprilie este o lună reprezentativă de primăvară, mai stabilă decât luna martie. Fenomenele specifice iernii sunt rar resimţite, iar cele extreme de vară au o frecvenţă foarte redusă. Drept urmare, ne putem aştepta ca vremea de Paşte 2019 să nu aducă surprize neplăcute, mai ales că, în aprilie, temperatura medie înregistrează un salt evident faţă de lunile anterioare. Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961–2018 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii aprilie are valori pozitive pe cea mai mare parte din suprafaţa ţării, cele mai ridicate, de 10-12ºC, caracterizând Câmpia Română, Câmpia de Vest, dar şi mare parte din Dobrogea.

CITEȘTE ȘI ... Accident în Pitești! Un autobuz și un taxi- implicate! A vrut să coboare din mașină și ...

În podişurile din Moldova şi Transilvania precum şi în dealurile subcarpatice, valorile medii de temperatură se încadrează între 8 şi 10ºC. De la poalele munţilor până la altitudinea de aproximativ 1000 m, temperatura medie este cuprinsă între 2 şi 6ºC. La altitudini mai mari de 1000 m, valorile medii de temperatură scad constant, menţinându-se, totuşi, pozitive până la 1500 m. În masivele înalte din Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Orientali acestea scad sub 0ºC, ajungând la -4 ... -2ºC.
 

Sursa: observator.tv