Prognoza meteo pentru duminică

Duminica se anunță foarte caldă pentru această perioadă în majoritatea țării. Temperaturile în cursul zilei vor fi între 17 – 28 de grade Celsius. Chiar dacă va fi cald, în unele zone restrânse din Moldova, Dobrogea și Muntenia, temperaturile se vor apropia, totuși, de media perioadei, fiind doar ușor mai ridicate. În aceste zone, în cursul dimineții vor fi condiții de ceață, la fel va fi, izolat, și în depresiuni.

CITEȘTE ȘI ... Alocaţiile copiilor vor creşte anual, din ianuarie 2020. Proiectul, votat în unanimitate de Parlament

Temperaturile minime vor fi în cursul nopții între 5 – 16 grade. Doar în Carpații Orientali vor fi mai coborîte, ajungând până la zero grade în depresiuni. Vântul va sufla slab și moderat. Presiunea atmosferică este în creștere, către normalul baric.

Sursa: observator.tv