Prognoza meteo pe o lună! Canicula lovește România!

Dacă până acum ne-am confruntat cu vreme severă, însotiță de temperaturi nu tocmai plăcute, meteorologii anunță că în următoarea perioadă va trebui să ne pregătim pentru caniculă. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 10 iunie - 8 iulie 2019. 

În prima săptămână de prognoză, România va fi în prag de caniculă, cu temperaturi de 32 - 33 de grade Celsius.

Weekendul viitor, însă, valorile vor atinge 36 de grade Celsius, potrivit meteorologilor.

Vremea 10 - 17 iunie 2019
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, local, în regiunile sudice, iar în jumătatea nordică a teritoriului va fi deficitar. În restul țării cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo 17 - 24 iunie 2019
Temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile centrale, sudice și nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Vremea 24 iunie - 1 iulie 2019
Temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în regiunile centrale, iar în restul teritoriului vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână

Prognoza meteo 1 - 8 iulie 2019
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, potrivit ANM.