Prognoza meteo până pe 14 ianuarie! Ce ne așteaptă în următoarele săptămâni

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit de Crăciun, la nivelul întregii ţări, iar ninsorile vor fi prezente doar la altitudini de peste 1.800 de metri, a declarat, luni, pentru Agerpres, Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Stratul de zăpadă de la munte s-ar putea diminua ca urmare a temperaturilor pozitive din timpul zilelor, de 4 - 5 grade Celsius.

„De Crăciun va fi mai cald decât în mod obişnuit. Nu este o excepţie, pentru că cel mai călduros Crăciun în ultimii ani a fost în 2014 - 2015, când am mai avut temperaturi de 20 de grade la Calafat, de pildă, iar la Bucureşti 17 - 18 grade. Cât priveşte ninsorile, acestea vor fi la altitudini de peste 1.800 de metri. Stratul se zăpadă va putea fi prezent, dar şi aici vorbim de posibilitatea ca acesta să se mai diminueze în condiţiile în care şi în zona montană vorbim de temperaturi pozitive, ziua, în jurul a 4 - 5 grade. Deja la staţia meteorologică Bâlea Lac avem un strat de zăpadă de 60 cm, dar nu va putea suferi modificări semnificative, pentru că nopţile rămân în continuare cu temperaturi sub zero grade. În Bucureşti, şansele de a avea zăpadă de Crăciun sunt mici', a afirmat Elena Mateescu.

Potrivit specialistului ANM, tendinţa valorilor crescute de temperatură, precum şi deficitul de precipitaţii la nivel naţional, reprezintă elementul central al prognozei pentru următoarele două săptămâni.

Săptămâna 23.12.2019 – 30.12.2019

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sudice și apropiate de cele normale ale perioadei în rest.

Săptămâna 30.12.2019 – 06.01.2020

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toată țara.

Săptămâna 06.01.2020 – 13.01.2020

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestui interval, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână, în toate regiunile.