Prognoza meteo de Revelion

Luni, în ultima zi a lui 2018, vremea va fi în general închisă în vestul, centrul şi nordul ţării unde, mai ales în cursul zilei, vor fi precipitaţii slabe, mixte în Banat, în Crişana şi în nordul Moldovei şi predominant sub formă de ninsoare la munte, în Maramureş şi în Transilvania. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile, predominant ploi şi lapoviţă, se vor semnala pe arii restrânse. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -9 grade în estul Transilvaniei şi 1 grad în dealurile Banatului. Dimineaţa şi noaptea, pe suprafeţe mici, îndeosebi în regiunile sudice şi estice, va fi ceaţă. Presiunea atmosferica va creşte.

Cum va fi pe 1 ianuarie 2019
Valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale caracteristice perioadei, cu maxime ce se vor încadra între -3 şi 5 grade şi minime între -7 şi 2 grade, estimează prognoza meteo. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul, nordul ţării şi la munte, unde vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, ziua izolat, iar noaptea pe arii extinse. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi doar pe suprafeţe mici vor fi posibile precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, mai ales la altitudini mari, unde va viscoli ninsoarea şi va spulbera zăpada, iar în a doua parte a intervalului pe arii restrânse şi la cote mai reduse şi în zonele mai joase de relief, cu precădere din nord-vest. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Cum va fi luni la munte
Vremea va fi în general închisă. Vor fi precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.

Sursa: observator.tv