Prognoza meteo, 25 martie 2021. Vremea se va menţine rece!

Conform prognozei meteo de joi, 25 martie 2021, vremea se va menţine rece în majoritatea regiunilor. 

Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate în cea mai mare parte a intervalului în sudul, estul și parțial în centrul țării, unde vor fi perioade în care, pe arii restrânse, se vor semnala precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.

Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -8 şi 1 grad Celsius. Îndeosebi în vest, nord-vest și parțial în centru noaptea, local, se va produce brumă.

La munte, pe alocuri, cu precădere în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va mai ninge, dar slab cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în masivele sudice, în special la altitudini mari, unde zăpada va fi spulberată, iar pe parcursul zilei și în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei.

Vremea va fi în continuare deosebit de rece, în Capitală. Cerul va fi mai mult noros, iar în primele ore ale intervalului trecător vor fi posibile fulguieli, vântul suflând slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade Celsius, iar cea minimă va fi de -2…-1 grad Celsius.

Sursa: stirimeteo.com