Prodecan de la UPit. - acuzat că şi-a favorizat soţul student!

Anchetă internă la universitate după o reclamaţie la minister

În urmă cu câteva săptămâni, Ministerul Educaţiei Naţionale a primit o reclamaţie scrisă care conţinea o serie de acuzaţii la adresa unei profesoare de la Universitatea din Piteşti. Mai exact, semnatarul sesizării atrăgea atenţia asupra unui posibil caz de încălcare a legislaţiei şi a deontologiei academice, acuzând-o pe Delia Duminică cum că ar fi tras sforile pentru ca soţul şi sora acesteia să termine Facultatea de Jurnalism, adică taman cea la care era profesoară, fără ca aceştia să fi dat pe la cursuri şi seminarii. De asemenea, în reclamaţia ajunsă pe masa ministrului se semnala faptul că profesoara Delia Duminică le-ar fi pus şi note personal celor două rude ale sale, deşi acest lucru este interzis. Ministerul a solicitat conducerii UPit. să investigheze acuzaţiile aduse, în prezent cazul fiind în analiza Comisiei de etică, prezidate de fostul rector Sebastian Pârlac, după ce acesta a trecut în prealabil prin mâinile fostului şef al Curţii de Apel Piteşti, prof. univ. dr. Dumitru Diaconu.

Delia Duminică este prodecan al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Ştiinţe Sociale şi Psihologie din cadrul Universităţii din Piteşti. Conferenţiar universitar, Delia Duminică predă de mulţi ani studenţilor de la Jurnalism, facultate la care cu şapte ani în urmă s-a înscris şi soţul său, Petre Duminică, de profesie cadru militar. Nu ştim dacă soţul doamnei profesoare a visat să devină jurnalist sau doar şi-a dorit o diplomă de licenţă, cert este că Petre Duminică a terminat nu numai facultatea, ci şi un masterat la care preda chiar soţia sa. În reclamaţia trimisă la minister se precizează că studentul Duminică ar fi fost evaluat de propria nevastă la materiile la care aceasta preda şi că, mai mult, i-ar fi acordat acestuia doar note mari, în condiţiile în care nu prea ar fi dat pe la facultate. De altfel, o filă dintr-un catalog al Facultăţii de Jurnalism de acum şase ani, semnată de Delia Duminică în calitate de titular de curs, relevă faptul că în vreme ce jumătate din studenţi erau picaţi sau promovaţi cu note mici, soţul său lua cea mai mare notă din clasă. Câţiva ani mai târziu, îl regăsim pe studentul Duminică la un masterat, unde de asemenea a avut-o ca profesoară pe soţia sa. Câţiva dintre colegii lui Petre Duminică cu care am stat de vorbă îşi amintesc că, anul trecut, pe când urmau masterul de comunicare organizaţională, unii dintre studenţi se declarau nemulţumiţi de faptul că, deşi soţul doamnei prodecan nu dădea pe la seminarii, ar fi avut mereu note mai mari decât ei. Toate aceste acuzaţii, dar şi alte aspecte au fost puse pe hârtie şi trimise la Ministerul Educaţiei Naţionale, care a cerut conducerii UPit. să analizeze sesizarea.

Fostul şef al Curţii de Apel a analizat în primă fază reclamaţia

Imediat ce ministerul a transmis oficial Universităţii din Piteşti adresa prin care cerea investigarea acuzaţiilor prezentate în reclamaţie, conducerea instituţiei de învăţământ superior a înaintat-o Comisiei de analiză şi disciplină, prezidate de către fostul preşedinte al Curţii de Apel Piteşti, judecătorul Dumitru Diaconu. Comisia a analizat conţinutul reclamaţiei şi, în urma studierii tuturor cataloagelor originale, a concluzionat că nu sunt întrunite elementele unei posibile încălcări a legislaţiei, astfel că a pasat speţa la Comisia de etică, unde preşedinte este fostul rector, Sebastian Pârlac. „Sper ca săptămâna aceasta să am toate datele pentru a întocmi raportul final, care va fi prezentat şi supus aprobării în Senat. Întrucât nu am finalizat această analiză, nu pot comenta pe marginea aspectelor prezente în sesizare. La noi se analizează documentul depus, reclamaţia. Deocamdată eu nu ştiu cine este persoana care a semnat reclamaţia respectivă, aşa cum s-a recomandat în cadrul sesizării”, ne-a precizat profesorul Sebastian Pârlac. Referitor la identitatea semnatarului reclamaţiei, un anume Zgorcea Ion, unul dintre primele demersuri ale reprezentanţilor UPit. a fost acela de a lua legătura cu acesta pentru a-l chema la discuţii, cu atât mai mult, cu cât se recomanda ca fost student al universităţii. Numai că numele ce apare pe sesizare nu a fost de găsit în arhiva UPit., la nicio facultate, de unde s-a ajuns la concluzia că reclamaţia ar fi fost fals.

Delia Duminică: „Există un singur catalog în care apare semnătura mea în dreptul soţului meu”

Contactată de redactorii „Ancheta”, profesoara Delia Duminică s-a arătat destul de optimistă în privinţa rezultatului anchetei interne a UPit., declarându-se cu conştiinţa împăcată: „Răspunsul corect şi complet va fi cel al Comisiei de etică, cea care investighează problema. Într-adevăr, soţul meu a fost student la una din clasele la care am predat şi a fost un lucru public, încă de la vremea respectivă, din 2010. Nu am ascuns niciodată acest lucru, mai mult, eu am semnalat situaţia de conflict de interese conducerii de atunci a facultăţii, declinându-mi calitatea de evaluator pentru soţul meu - aşa cum procedasem şi în cazul surorii mele, care îmi fusese studentă mai înainte. Conducerea facultăţii, conform legii, a stabilit alţi evaluatori care au venit, au evaluat şi au notat. Nu i-am evaluat eu niciodată. Faptul că soţul a fost studentul meu nu încalcă nicio lege din ţara asta. Există un singur catalog în care apare semnătura mea în dreptul numelui Duminică Petre şi să vă explic de ce: este o disciplină numită «Lucrare de dizertaţie», o disciplină care nu se normează în baza niciunui cadru didactic, pentru că este, de fapt, elaborarea lucrării de dizertaţie. Acolo este un catalog centralizator, în baza notelor date de către coordonatorul lucrării de dizertaţie. Eu am decizie de la directorul de departament să întocmesc acest centralizator pe baza documentelor colegilor mei. Deci nu am evaluat eu, eu doar am centralizat notele. Comisia de Etică a luat toate cataloagele şi le-a analizat. Nu am nicio problemă legat de încălcarea legii. E dreptul fiecărui om din ţara asta să-şi facă studiile unde doreşte. Cât timp a îndeplinit condiţiile legale, nu văd care e problema că eram eu profesor acolo.”

Am primit de la Ministerul Educaţiei Naţionale solicitarea de a investiga aspectele semnalate prin intermediul unei reclamaţii, iar noi am urmat paşii prevăzuţi de legislaţie, în speţă am sesizat Comisia de disciplină. La rândul ei, aceasta a declinat competenţa către Comisia de etică, ale cărei concluzii urmează să ajungă la Minister.” - a declarat Dumitru Chirleşan, rectorul UPit.