Procurorul vrăjitoarelor Oanei Zăvoranu - în proces la Topoloveni

Anchetatorul vrăjitoarelor care au escrocat-o pe Oana Zăvoranu are din nou probleme cu legea. De data aceasta, Maximilian Bălășescu este petent într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Topoloveni. În ianuarie, Poliția Autostrăzii i-a luat permisul, iar acum se judecă pentru recuperarea lui.

Fostul procuror Max Bălășescu a fost unul dintre cei mai temuți magistrați care a încercat să anihileze clanuri de interlopi. Printre dosarele celebre în care a fost anchetator sunt cel al Oanei Zăvoranu, cu vrăjitoarele, și al lui Gigi Becali. Omul legii a fost însă și condamnat la închisoare cu executare, pentru mai multe fapte de corupție care au legătură cu dosarul celor două vrăjitoare Melissa şi Vanessa, respectiv Rada Mincă și Roxana Lider, acuzate de șantaj și înșelăciune.

Potrivit rechizitoriului, acesta ar fi luat mită de la cele două pentru a le scăpa de probleme.