Primarul Ionică: „Până la Paște repar toate străzile stricate de zăpadă!”

„Săptămâna aceasta intră în funcţiune staţia de asfalt! Până la Paşte intenţionăm să reparăm toate străzile care au fost distruse în această perioadă rece.”, este promisiunea făcută de primarul municipiului Piteşti, Cornel Ionică, ce se arăta foarte îngrijorat de starea drumurilor din oraş la acest moment. Cine a mers prin Piteşti, pentru şcoală, serviciu sau cumpărături, a putut observa, chiar şi ca pieton, că arterele din municipiu sunt grav avariate. Carosabilul este plin de gropi provocate atât de îngheţ, cât şi de antiderapantul împrăştiat pentru a curăţa străzile de gheaţă şi zăpadă, lucru extrem de deranjant pentru şoferi, care nu ştiu cum să le mai ocolească. „Sub -3, -4 grade Celsius, doar cu clorură se mai curăţă pe jos, iar pentru că relieful Piteştiului este pe dealuri, am împrăştiat masiv antiderapant în pante, ca să poată urca maşinile, fără a avea incidente.”, ne-a mai declarat edilul Piteştiului.