Primarul Câmpulungului, Elena Lasconi - operație la Cluj!

În această dimineață, pe pagina de socializare, primarul Câmpulungului, Elena Lasconi a anunțat că este programată pentru o intervenție chirurgicală în zona cervicală, cel mai probabil suferind o hernie de disc.
Operația va fi realizată în Cluj.


”De astăzi până joi voi fi plecată la Cluj pentru o intervenție chirurgicală în zona cervicală. Voi fi prezentă însă la Primărie cu ajutorul tehnologiei. De vineri sunt fizic aici. Nu se schimbă nimic, mergem înainte că avem treabă multă. 
Trebuie să fac această intervenție pentru că de aproape un an duc pe picioare o suferință fizică permanentă. Vă mărturisesc că abia aștept operația și sunt sigură că o să fie bine. ”

 

Tot în postarea sa, edilul a vorbit despre proiectul ce vizează 1124 de gospodării, care dacă va fi aprobat, având o investiție de aproape 18 milioane de lei, va facilita racordarea la rețeaua de gaze naturale.

”Suntem pe ultima sută de metri cu documentația POIM pentru a obține fonduri europene. Vorbesc de o investiție de aproape 18 milioane de lei. Dacă proiectul va fi aprobat, până la sfârșitul anului 2023, vom racorda la rețeaua de gaze naturale 1124 de gospodării. Acum am semnat ultimele documente.”