Primăria Ţiţeşti - măşti şi mănuşi persoanelor vârstnice din comună

Din data de 8 aprilie, Primăria Ţiţeşti a început acţiunea de distribuire a materialelor de protecţie destinate persoanelor vârstnice. Astfel, cetăţenii trecuţi de 65 de ani din întreaga localitate (în jur de 700 de cetățeni) primesc câte un set de mănuși plus o mască, săptămânal, pe toată perioada stării de urgență. Măştile sunt reutilizabile şi, după purtare, pot fi spălate şi călcate, ceea ce presupune dezinfectarea lor. Primarul Gheorghe Savu ne-a declarat că le sunt utile celor ce le poartă pentru scurtele ieşiri la magazin sau la grădini. Purtarea măştii, chiar şi a celei din material textil, este indicată, constituind o barieră în faţa virusurilor.

„Am ales această categorie de vârstă, deoarece este cea mai vulnerabilă privind infectarea cu COVID-19 şi complicaţiile sunt mult mai grave în cazul lor.”, ne-a declarat primarul Gheorghe Savu.

Această acţiune vine după o amplă acţiune de dezinfecţie, iniţiată tot în ideea de a distruge virusul şi de a limita răspândirea.

„Am făcut dezinfecţie şi dezinsecţie prin comună, la dispensar, la poliţie şi la primărie. Am ajutat bătrânii şi persoanele fără venituri să îşi facă aprovizionarea şi am verificat persoanele aflate în izolare.”, ne-a descris primarul Savu activităţile pe care şi le-a asumat administraţia locală în ultima perioadă.

Cât despre sărbătorile pascale, acesta a avut un mesaj pentru concetăţenii săi:

„Fiecare trebuie să stea acasă. Le mulţumesc din suflet pentru cât au îndurat până acum, dar mai trebuie să aibă răbdare şi să evite întâlnirile, reuniunile cu familia, pentru a ne menţine în siguranţă. Toţi trebuie să rămânem uniţi în faţa acestui pericol care ne paşte pe toţi şi, cu siguranţă, după ce scăpăm de această bătălie cu virusul, o să punem şi de un grătar.”, a declarat primarul Gheorghe Savu. 



 

CITEȘTE ȘI ... Primăria Țițești dezinfectează străzile din comună

 

Există şi veşti bune în această perioadă. Sunt la un pas de demararea a două investiţii importante pentru comună. Primul care va începe este proiectul ce are ca obiectiv apărarea de mal prin confecţionare de gabioane pe pârâul Valea Mănăstirii şi refacerea drumului Uliţa Bisericii, care a fost afectat de inundaţii. Cel de-al doilea poiect ce va începe la finele acestei luni este lărgirea drumului din Ţiţeşti până la şcoala Valea Mănăstirii, lucrare prinsă pe fonduri europene.