Premierul Florin Cîțu: „Prelungim starea de alertă!”

Premierul Florin Cîțu a declarat că starea de alertă va fi prelungită, însă ”sunt unele măsuri care nu-și mai au sensul”.

Întrebat dacă are în calcul să prelungească starea de alertă și dacă există diferențe de măsuri de relaxare și restricții în viitoarele săptămâni, premierul Florin Cîțu a răspuns afirmativ. 

"Da, o să prelungim starea e alertă!", a declarat Florin Cîțu. 

 

"Sunt unele măsuri care nu-și mai au sensul. Veți vedea! Sunt câteva, spre exemplu în ceea ce privește stațiunile montane cu schiul.

Din punctul meu de vedere și aici este punctul meu personal, persoanele care s-au vaccinat și nu mai reprezintă un risc în societate ar trebuie să beneficieze și să se bucure de o viață normală", a completat el. 

Potrivit unui document propus de Ministerul Economiei, masca nu ar mai fi obligatorie în aer liber, începând cu 1 iunie, dacă se va ajunge la un grad de vaccinare de 50%. Același lucru ar trebui să se întâmple și în spațiile publice, însă aici gradul de vaccinare ar trebui să crească la 70%. 

Pe de altă parte, dacă propunerile vor fi acceptate, românii vor scăpa de restricțiile de circulație dacă gradul de vaccinare va depăși 50% din populație. 

În ceea ce privește măsurile de relaxare pentru industria hotelieră, se elimină limitarea gradului de ocupare de 70%. De asemenea, evenimentele din interiorul hotelurilor vor putea fi organizate doar cu persoane vaccinate.

Accesul la piscine, atât în cazul celor interioare cât și a celor exterioare, se va face, doar în cazul persoanelor imunizate sau a celor care au fost infectate și pot demonstra acest lucru. 

În cazul barurilor și restaurantelor, se elimină orice limitare privind capacitatea de servire, dar sunt înlocuite cu măsuri de distanțare. La o incidență între 3 și 7,5 cazuri la mia de locuitori restaurantele rămân deschise doar pentru persoanele vaccinate. 

Evenimentele mai mari de 20 de persoane ar putea fi reluate doar pentru persoanele vaccinate. Este vorba despre nunți sau botezuri.

 
Sursa: antena3.ro