Prefectura Argeș continuă campania “Rămâi #NEGATIV- acționează pozitiv!”

Instituția Prefectului Argeș continuă campania umanitară “Rămâi #NEGATIV- acționează pozitiv!” Miercuri, 13 mai, în cadrul campaniei, Instituția Prefectului și Universitatea Pitești, cu ajutorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, au donat alimente și produse alimentare neperisabile Căminului pentru Persoane Vârstnice Mozăceni. La acțiune a participat și primarul comunei Mozăceni, Liana Corina Dună.

În căminul de bătrâni se află 30 de beneficiari, toți în stare bună de sănătate, care apreciază orice sprijin în această perioadă grea, pe care o traversăm cu toții. De bătrânii din cămin au grijă 13 angajați, dedicați profesiei lor.  

“Orice ajutor este binevenit și vă mulțumesc din tot sufletul!”, ne-a declarat Niculina Constantin, asistent medical în cadrul Căminului.

 

“Mulțumim Instituției Prefectului Argeș și Universității Pitești pentru sprijinul acordat bătrânilor noștri, internați în Căminul de Persoane Vârstnice Mozăceni. Vă mulțumim pentru că sunteți oameni cu suflet mare și în această perioadă, orice sprijin este binevenit. Aceste produse alimentare sunt absolut necesare. Vă mulțumim că ne ajutați, că v-ați gândit la noi și pentru că vă pasă!”, a declarat primarul comunei Mozăceni, Liana Corina Dună.

 

Vă reamintim că Instituția Prefectului Argeș, în colaborare cu Filiala Argeș a Crucii Roșii și cu susținerea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, derulează campania umanitară “Rămâi #NEGATIV – acționează pozitiv!” Se pot face donații în bani prin depuneri în contul RO63RNCB0022047228680014 deschis de Crucea Roșie Argeș, cu mențiunea “COVID-19 Argeș” la detaliile depunerii. De asemenea, în intervalul orar 12.00-14.00, la parterul Prefecturii Argeș se colectează alimente de bază neperisabile.