Pompierii argeşeni nu au nicio pernă de salvare, dar deţin cinci autoscări

Pe 16 februarie, o ţară întreagă vedea cum o femeie se desprindea de balustrada balconului de la apartamentul său aflat în flăcări şi cădea în gol de la etajul al șaselea. A murit pe loc, sub ochii pompierilor care aşteptau să sosească o autoscară funcţională. Incidentul tragic a pus în prim-plan Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi s-a ridicat întrebarea dacă acestea sunt dotate cu echipamentele necesare pentru intervenţii la asemenea tipuri de urgenţe. 

 


 Doar perne de aer în toată ţara, evident niciuna în Argeş


Una dintre lipsurile constatate este cea a pernelor de aer, pe care să se poată arunca cei aflaţi la înălţime cu şanse de supravieţuire. Ei bine, sunt doar patru asemenea perne cum vedem în filme în toată ţara, iar Argeşul nu are niciuna în posesie.

„La momentul la care a fost casată vechea pernă de aer, acum mulţi ani, ISU Argeş a înaintat diferite solicitări, am încercat achiziţii prin mai multe variante, însă nu avem deocamdată. Ca urmare a tragediei de la Constanţa, la nivelul Inspectoratului General, se face o analiză privind necesitatea şi oportunitatea achiziţiei de perne pentru fiecare judeţ.”, ne-a declarat prim-adjunctul lt. col. Alin Berevoescu.

Întrebat dacă în ultimii ani la noi au fost situaţii similare celei de la Constanţa, acesta ne-a declarat că nu s-a întâmplat să existe persoane care să necesite intervenţie la înăţime şi să nu fie salvate.

„S-a utilizat şi autoscară când a fost nevoie. De menţionat însă că un asemenea echipament nu este potrivit şi la sinucideri, cum s-a tot vehiculat, deoarece, dacă o persoană doreşte să îşi ia viaţa, va ocoli perna, iar pompierii nu au cum să se plimbe cu ea după el.”, a mai precizat lt. col. Alin Berevoescu.

 

 


 Avem cinci autoscări şi mai vin încă două


La capitolul autoscări, în schimb, nu stăm deloc rău. ISU Argeş are şase detaşamente şi cinci autoscări, două noi şi trei dintre cele vechi, toate în funcţiune. Piteştiul are două autoscări, iar restul sunt distribuite în judeţ. În plus, vor mai veni încă două autoscări de generaţie nouă. Vestea bună este că la nivel naţional există în derulare o procedură de achiziţie pentru mai multe maşini şi echipamente, ce vor suplimenta dotările ISU Argeş. Pe listă sunt autospeciale de lucru cu apă şi spumă, autoscări, autospeciale de intervenţie la incendii în păduri, ATV-uri tot pentru partea de pădure şi zona montană, hidroperforare pentru intervenţia în apartamente etc.


„Aceste tipuri de echipamente vor ajunge şi în Argeş. Chiar luna trecută am primit o autospecială cu tracţiune 4x4 şi capacitate de 3.000 l apă, destinată intervenţiilor în pădure. Pătrunde mult mai mult în inima pădurii decât ce aveam noi în dotare. Aşteptăm şi ATV-urile utile pentru incendiile de pădure, iar asta ar fi o premieră. În Argeş, chiar avem nevoie de echipamente pentru acest tip de evenimente, deoarece au fost numeroase incendii de pădure, în zone greu accesibile, în anii trecuţi.”, ne-a declarat prim-adjunctul Alin Berevoescu.

De asemenea, acesta ne-a explicat că obiectivul la nivel naţional, în ceea ce priveşte dotările, este înlocuirea tuturor autospecialelor care au peste 30 de ani. 
Incidentul de la Constanţa este întors pe toate părţile pentru a preîntâmpina asemenea tragedii pe viitor.

„La IGSU se face o analiză foarte judicioasă a întregii operaţiuni de intervenţie, iar elementele neconforme vor fi făcute cunoscute tuturor, în primul rând pentru a se evita asemenea erori pe viitor.”, ne-a declarat prim-adjunctul Alin Berevoescu.

La nivelul judeţului, acesta a punctat că nu este cazul să ne facem griji prematur şi argeşenii ar trebui să aibă în continuare încredere în ISU, mai ales că în plan local salvatorii au avut o activitate impecabilă. 


 

Preluare: saptamanalul ancheta