(video) Cătălin Gherzan: Rugby, un sport uitat de administrația din Pitești!

Președintele ALDE Pitești, Cătălin Gherzan, a vizitat, astăzi, echipa de rugby, echipa care în prezent face parte din organigrama FC Arges. Deși tinerii practică acest sport la un pas de conducerea clubului, rugbyștii sunt nevoiți să se mulțumească cu condiții greu de imaginat. Vorbim despre lipsa normelor de siguranță, vestiare derăpănate și toatele infectate.

Liderul ALDE Pitești atrage atenția adiministrației locale și promite că se va implica activ în soarta tinerilor sportivi.

”Azi am fost in cartierul Prundu, pe terenul de rugby unde se desfășoară campionatul național de rugby în 7.
Pot sa va spun că am rămas plăcut impresionat de dorința tinerilor pentru acest sport și neplăcut impresionat de condițiile oferite de administratorul locului, Primăria Pitesti.
Așa cum bine știți eu nu am înțeles nici de ce CL Pitesti a ales să nu mai susțină acest sport. Poate pentru că nu sunt interesați de dezvoltarea copiilor sau pur și simplu nu suportră regulile stricte din rugby.
Priviți, minunați-va de copii și îngroziți-va de condiții.”