Vedeți, domnule prefect? Dacă aveați și dumneavoastră un Nicu Georgescu să vă angajeze la stat!

Vedeți, domnule prefect? Dacă aveați și dumneavoastră un Nicu Georgescu să vă angajeze la stat!

 

Camelia Badulescu

Am citit, de la sfârșitul anului trecut până în prezent, cel puțin 100 de titluri avându-l ca subiect pe noul prefect de Argeș, Emanuel Soare. Lipsa de discreție a liberalilor în ceea ce privește transformarea domniei sale din cadru academic în funcționăraș public l-a vulnerabilizat atât de mult, încât nimeni nu s-a mai focusat pe cine este omul căruia Guvernul liberal vrea să-i încredințeze un teritoriu numit Argeș, ce are în cap, ce poate sau nu poate, ce știe sau habar n-are.
 

Evident, nu putem ignora acest start cel puțin îndoielnic: pentru a deveni prefect, prorectorul a trebuit să devină funcționar. Pentru a deveni funcționar, partidul a avut tendința să îl ajute cu un post pe la o primărie izolată. Pentru a ajuta pe cineva cu un post, cumva, procedurile nu aveau cum să fie riguroase ca slujba de duminică. De aici, lucrurile au luat-o razna. Una peste alta, Emanuel Soare s-a descurcat până la urmă să intre câteva zile pe statele Casei de Pensii București și să fie, într-un final apoteotic, desemnat în rândul celor 28 prefecți noi din România. Testul pentru domnia sa abia acum începe.
 

Ce ne-a arătat, însă, ultima lună, este cât de strâmbe sunt sistemele. Sistemele de numire. Și, mai grav, sistemele de gândire.
 

Mizeria inventată acum câțiva ani cu prefecții apolitici pe hârtie, dar numiți și susținuți de guverne politice, a dus la o legislație și mai îmbârligată în care accesul unor oameni din afara sistemului”  în funcții manageriale cum este cea de prefect nu mai ține neapărat de competențe, abilități, valori profesionale sau morale. Ține de patalama. Conform acestui sistem, un prorector apreciat și tânăr este zero barat în fața unui funcționar public. Gen Mitică, primarul din Micești. Conform acestui sistem, un om trebuie să plece din cariera academică sau din fruntea vreunei companii private și să se angajeze la ghișeu o perioadă de timp înainte de a fi promovat în vreo poziție de conducere a mega aparatului guvernamental, cel înțesat de birocrați, fete de primari și plimbători de papetărie. “N-a făcut el școală cu noi!” ar veni răspunsul în cor al categoriilor menționate mai sus, cu referire la cursurile pe hârtie de la Sinaia sau perfecționările cu soacra și copiii la malul mării. Nu desconsider sistemul. Îl consider defect.
 

“Oamenii de calitate nu vor să intre în politică!”, țipă din alt unghi corul din partide. Păi tu ai intra? Tu, de exemplu, om de afaceri dacă ai fi !- om învățat să riște bani, să dea cu pumnul în masă, să ia decizii și să pună lucruri în mișcare - ai intra? Tu, cadru academic, tânăr, prorector, mișto la minte, om de societate, învățat să respecți și să fii respectat, ai intra? Să te ia la mișto Mitică ?
 

În cazul lui Emanuel Soare, Adrian Miuțescu, președintele liberalilor, s-a riscat cu tupeu. A vrut să aducă altceva și să arăte că partidul său convinge altfel de oameni. A ignorant zece membrii cotizanți aflați la îndemână că să pună un amărât de prorector care nu a fost în stare să se facă și el funcționar public la viața lui! Ceea ce s-a dorit a fi o mișcare de imagine s-a transformat într-un circ mediatic având ca obiect patalamaua.
 

Ș-am ajuns, uite așa, să-l ascultăm pe Nicu Georgescu de la Costești - cel cu PDL, PSD și Pro România - vorbind despre imoralitate. Știa probabil că oricare dintre neamurile lui vârâte pe furiș la instituții de stat în ultimii patru ani s-ar fi încadrat să fie prefect, spre deosebire de “fraierul”  ăsta imoral care nu a avut un Nicu al lui să-l angajeze! Acesta este sistemul strâmb de numire. 
 

Preferăm politruci și ironizăm cadre universitare. Preferăm oameni prăfuiți  prin birouri și urâm patronii. Preferăm șpaga la spitalele de stat decât decontarea - tot din banii noștri - a acelorași servicii la privat. Pretindem principii vii de guvenare, dar ne îngropăm în mormane de hârtii. Ne dăm cu fundul de pământ că vrem chipuri noi, dar rămânem captivi fețelor obosite pe care le știm deja. Le reproșăm oamenilor curați că nu se implică, dar suntem primii care le dau în cap. Acesta este sistemul strâmb de gândire.