Un nou consilier județean în Argeș

Astăzi, la Consiliul Județean Argeș a avut loc o ședință extraordinară, cu prijelul căreia s-a luat act de încetarea mandatului consilierului județean PSD Marian Clipici, având în vedere numirea în funcția de manager intermiar al Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni. În locul rămas astfel vacant a fost numit și votat Iosif – Bogdan Bălan, supleant pe lista de candidați, pentru consiliul județean, a Partidului Social Democrat. Consilierul Iosif – Bogdan Bălan va activa în Comisia pentru atragerea Fondurilor Europene, Investiții, IMM-uri, Turism.

Totodată, în cadrul ședinței au fost aprobate și Protocolele de colaborare între Județul Argeș și Federația Română de Automobilism Sportiv în vederea organizării și desfășurării etapei I a Campionatului Național de Raliuri - Raliul Argeșului 2019, ce va avea loc în perioada 02-04 mai 2019 și Județul Argeș și Federația Română de Karate Tradițional pentru Campionatul European de Karate Tradițional pentru Cadeți, Juniori, Tineret, Seniori și Veterani-Ed. a XXXIV-a, ce va avea loc la Pitești, în perioada 13-17 iunie 2019.