Şerban Valeca: „Am strâns deja rândurile şi gândim în perspectivă”

Șerban Valeca, președintele PSD Argeș și vicepreşedinte al Senatului României, transmite un mesaj în urma rezultatelor de la alegerile europarlamentare. Deși în Argeș, social-democrații şi-au reconfirmat poziţia de lideri între actorii de pe scena politică judeţeană, rezultatele - coroborate cu cele de la nivel naţional - nu mulțumesc echipa PSD.

"Țin în primul rând să le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în noi și ne-au acordat votul lor. Pe de altă parte, PSD rămâne o echipă unită în Argeș. Am strâns deja rândurile şi gândim în perspectivă. Facem o evaluare a tuturor factorilor care au influenţat într-un fel sau altul rezultatul alegerilor, vedem unde s-a greşit, vedem ce putem face pentru a convinge cât mai mulţi cetăţeni să iasă la vot şi să fim noi prima opţiune de o manieră la fel de consistentă ca în alți ani.

Desigur, se vor schimba elemente legate de mesaje, de comunicare şi de mobilizare a electoratului, având în vedere aici şi tinerii, şi pensionarii, şi angajaţii de la stat, şi pe cei de la privat, deoarece pentru toate categoriile am luat măsuri bune care s-au reflectat în creşterea nivelului de trai. 


Rămânem o echipă redutabilă în Argeş şi sunt convins că şi la nivel naţional se vor găsi soluţiile cele mai bune pentru redresare şi pentru a continua proiectele bune începute pentru România!",  a declarat Şerban Valeca.