Senatorul USR Plus, Narcis Mircescu: „Din păcate, România Educată rămâne doar pe hârtie”| Sursa Ta

 

► Creștere de 23% pentru Administrația Prezidențială în timp ce învățământul primește cel mai mic buget din ultimii ani raportat la PIB

Cu câteva zile înainte de Crăciun, s-a votat bugetul național pentru anul care tocmai a început, iar forma finală care a trecut de cele două Camere ale Parlamentului a atras critici serioase în special din partea USR Plus. Printre senatorii care au luat cuvântul în plen și au bătut obrazul celor din noua coaliție PSD – PNL privind modul în care au împărțit banii este și Narcis Mircescu, singurul parlamentar argeșean din Comisia de Buget, Finanțe a Senatului României. Acesta a subliniat că membrii coaliției nu își respectă nici propriile promisiuni electorale, cum ar fi creșterea pensiilor cu 40% sau aplicarea legii salarizării unitare, dar și faptul că a respins amendamentele USR Plus, unul dintre acestea fiind acordarea de 16% majorare salarială pentru cadrele didactice. Senator USR Plus și președinte al Organizației Județene Argeș, Narcis Mircescu ne-a detaliat ce înseamnă și care vor fi consecințele bugetului național, așa cum a fost el aprobat de către coaliția PSD – PNL.  


Cum apreciați bugetul anului 2022?

- Din aprilie 2020, România se află sub incidența procedurii de deficit excesiv ca urmare a deficitului bugetar de 4,4% înregistrat la finalul anului 2019 (an guvernat de PSD până în octombrie și, pe final, de PNL).
În 2022, avem un buget care își propune un deficit sub 6% ce respectă planul de consolidare fiscală multianuală în condițiile unei încetiniri a creșterii economice estimate la 4,6%.
Avem un buget care nu reușește să acopere promisiunile celor aflați la guvernare. Pe de o parte, PNL votează un buget care nu alocă 7% din PIB investițiilor, iar pe de altă parte, PSD, din poziția de principal partid la guvernare care deține atât Ministerul Muncii, cât și Ministerul Finanțelor, nu respectă propriile legi:
- nu aplică legea pensiilor – au votat 40% creștere, iar acum creșterea este de 10%; în termeni reali puțin peste 2% (restul este inflație);
- nu aplică legea salarizării unitare – mai multe categorii profesionale își văd creșterile salariale promise amânate. Mai mult decât atât, aleșii PSD și PNL au respins amendamentul USR care propunea pentru cadrele didactice creșterea prevăzută de lege de 16%.
- sunt și alte legi și promisiuni făcute de PSD care nu se aplică, cum ar fi: creșterea salarială pentru personalul CFR sau cei 500 euro promiși copiilor în scop educațional.

„Mesajul actualei coaliții PSD-PNL: liber la corupție și risipă!”  


Cum s-au împărțit banii și care sunt domeniile ce au avut de pierdut?

- Bugetul este acel act care arată care sunt de fapt prioritățile puterii.
Avem o creștere de 23% pentru Administrația Prezidențială în timp ce Ministerul Învățământului primește cel mai mic buget din ultimii ani raportat ca pondere din PIB. Amendamentele propuse de USR de creștere a bugetului pentru extinderea programului „Masă caldă în școli”sau pentru finanțarea de grupuri sanitare pentru școlile care încă mai au toalete în fundul curții au fost respinse de parlamentarii PSD și PNL. Din păcate, „România Educată” rămâne doar pe hârtie.
În 2022, PSD-PNL taie de la Justiție și crește la Servicii. Bugetul Ministerului Public, adică procuratura, are o tăiere de 19%, DIICOT, instituție care trebuie să se ocupe de combaterea criminalității organizate, tăiere de 22%, în timp ce bugetul SIE are o creștere cu 46%, STS cu 36%, SPP cu 27% și SRI cu 8%.
În același timp, PNDL 3 are alocate 50 de miliarde de lei care în combinație cu o justiție sub-finanțată dau un mesaj clar din partea coaliției PSD-PNL: liber la corupție și risipă.


Care sunt principalele riscuri?

-Supraevaluarea veniturilor ar putea duce pe final de an la tăierea investițiilor sau la noi taxe.
-Neaplicarea reformelor din PNRR ar putea duce la blocarea finanțării europene din acest plan de redresare și reziliență.


Sursa: Săptămânal Ancheta