Se cere demisia prefectului!

Centenarul Marii Uniri a devenit subiect de scandal după ce PSD Argeș a încălcat protocolul stabilit pentru ziua de 1 Decembrie.
În invitația sa, prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea, specifica că niciun partid politic nu are voie să depună coroane la monumentele eroilor, în cadrul ceremoniilor organizate cu ocazia Centenarului. Cei care ar fi avut voie să depună coroane, potrivit invitaţiei oficiale, ar fi fost doar parlamentarii, Instituţia Prefectului, CJ Argeş, Primăria Piteşti şi Garnizoana Piteşti.

Sfidând protocolul, PSD-iştii argeşeni au adus o coroană după ce au interzis ca acelaşi gest să poată fi făcut şi de alţii, adică de partidele politice istorice, de veteranii de război, de foştii deţinuţi politici.

Purtătorul de cuvânt al PNL Argeş, Gelu Tofan a declarat: "Cerem demisia prefectului Emilian Dragnea! În invitaţia transmisă de către Instituţia Prefectului este specificat foarte clar ce instituţii au voie să depună coroane. Partidele politice istorice - şi să nu uităm că Ionel Brătianu, premier liberal, a luptat ca unirea să fie recunoscută la Conferinţa de la Paris - nu au avut voie să depună coroane, la fel cum nu au avut voie nici veteranii de război şi nici foştii deţinuţi politici. Încă de când am văzut invitaţia, am înţeles că suntem limitaţi şi că ni se încalcă nişte drepturi fireşti. Dar am fost de părere să fim disciplinaţi şi să respectăm protocolul Instituţiei Prefectului. Ei bine, PSD şi-a bătut joc de protocolul unui prefect PSD-ist şi a depus o coroană, încălcând acest protocol, făcut tot de ei, care excludea partidele politice de la ceremonie. Gestul este incalificabil!"