Robert Tudorache: „Zvonul” plecării membrilor spre alte formațiuni politice nu este întocmai o reflexie a realității

Robert Tudorache este noul preşedinte al Organizaţiei ALDE Argeş. Acesta a preluat, sub interimat, conducerea filialei judeţene după ce Simona Brătulescu a anunţat plecarea la PNL. Deşi liderii argeşeni au migrat către alte formaţiuni şi gurile rele au vorbit despre dezintegrarea partidului, noul preşedinte face lumină asupra situaţiei din organizaţia sa. De asemenea, punctează şi rolul pe care îl au oamenii politici în aceste momente cruciale. 

 

 Aţi preluat conducerea Organizaţiei ALDE într-un moment destul de dificil, când lideri şi aleşi locali ai organizaţiei dvs. au preferat să ia calea altor partide. Ce strategie de reconstruire a formaţiunii aveţi la nivelul judeţului?


- Atunci când am decis să mă implic în activitatea politică, am ales să mă alătur unui proiect de reconstrucție a clasei politice românești. Am rămas fidel acestei cauze, motiv pentru care și astăzi când ALDE trece printr-o perioadă complicată din punct de vedere al resurselor umane sunt aici și îmi doresc să continui ideile și valorile în care cred. Faptul că parte dintre colegi au luat decizia de a se îndrepta spre alte partide este opţiunea lor și nu stă în puterea mea să analizez gestul făcut. Pot spune însă că păstrez pentru fiecare dintre ei aceleași sentimente de respect și considerație și le doresc mult succes în tot ce urmează.
Referitor la strategia de reconstrucție a filialei, aș începe prin a vă spune că „zvonul” plecării membrilor spre alte formațiuni politice nu este întocmai o reflexie a realității. La o primă evaluare a situației resurselor umane din filială, contactând în primă fază colegii alături de care am pornit la drum în 2015, am fost plăcut surprins să aflu că majoritatea își doresc să rămână și să continuăm împreună activitatea. De asemenea, mare parte dintre colegii aleși locali și-au manifestat aceeași dorință de a rămâne în echipa pentru care ei au muncit în toți acești ani. 
Deși trecem printr-o perioadă extrem de dificilă, în care izolarea este cea mai importantă, ALDE Argeș va păstra deschisă comunicarea online cu toți cei care își doresc să se alăture proiectului nostru. În aceste zile, mai mult implicarea noastră este importantă și necesară. În aceste zile constatăm cât de mult deciziile politice ne influențează viața și cum decidenții politici, pe care noi îi învestim cu putere prin votul nostru, sunt cei care prin hotărârile lor ne decid existența.

 

 

O filială nu înseamnă președintele, o filială înseamnă totalitatea membrilor ei


 În contextul electoral al acestui an, care este strategia pe care mergeţi?


- Obiectivul nostru este acela de a identifica și desemna candidații pentru funcțiile de primar și consilier local. Desigur, nu excludem posibilitatea încheierii unor alianțe politice locale. Dar pot să vă asigur că toate deciziile vor fi luate doar în urma consultării colegilor implicați în conducerea filialei sau a organizațiilor locale. O filială nu înseamnă președintele, o filială înseamnă totalitatea membrilor ei.

 

 

  ALDE este un proiect politic care poate să aducă schimbări majore în modul de a se face politică în România


 Ce mesaj aveţi pentru cei care au rămas fideli ALDE?


- Așa cum spuneam și la începutul interviului, ALDE este un proiect politic care poate să aducă schimbări majore în modul de a se face politică în România. Colegii care s-au alăturat acestui proiect au știut de la început că drumul pe care pornesc nu va fi ușor. Cei care au făcut acest pas fiind motivaţi de valori și nu de interesul personal își asumă în continuare rolul de a promova comunitatea. Ei sunt astăzi încă membri ALDE și pentru asta eu le mulțumesc și le sunt recunoscător. 
Nu am făcut niciodată promisiuni fără garanția că le pot onora. Dar  colegilor mei din ALDE Argeș le pot promite că voi respecta fiecare opinie, crezul meu fiind acela că funcția de președinte nu are valoare fără forța și sprijinul echipei sale. 
Îi aștept acasă pe toți cei care au clădit în acești ani „casa numită ALDE Argeș”. 
 Împreună putem da o șansă generațiilor copiilor noștri!

 

 

 Astăzi este despre sănătate și spirit civic! Despre alegeri vorbim mai târziu.  


 Ce obiectiv aveţi ca preşedinte al ALDE Argeş, dar ca om politic, în perspectiva viitoarelor alegeri locale şi parlamentare?


- În această perioadă dificilă pentru întreaga omenire, România se confruntă cu cea mai mare criză de sănătate din istoria modernă. Această criză va lăsa amprente serioase asupra economiei. Ca om politic, atenția mea se îndreaptă spre tot ce înseamnă apel la siguranța populației și la identificarea unor stategii de sprijin a mediului de afaceri, cu precădere a agenților economici mici și mijlocii, această zonă ecomomică fiind cea mai vulnerabilă în acest moment.
Pe agenda mea politică va constitui o prioritate comunicarea și colaborarea cu mediul de afaceri argeșean.  
Eu și colegii mei aleși în funcțiile locale suntem în această perioadă la dispoziția autorităților locale, pentru a veni în sprijinul aplicării măsurilor de prevenire a răspândirii epidemiei și pentru a acorda asistența necesară persoanelor aflate în situații critice din punct de vedere social. 
Astăzi este despre sănătate și spirit civic! Despre alegeri vorbim mai târziu.  
Dumnezeu să ne ajute și să binecuvânteze România!

 

 


 


# Îi aștept acasă pe toți cei care au clădit în acești ani „casa” numită „ALDE Argeș”. 
# Ca om politic, atenția mea se îndreaptă spre tot ce înseamnă apel la siguranța populației și la identificarea unor stategii de sprijin a mediului de afaceri, cu precădere a agenților economici mici și mijlocii, această zonă ecomomică fiind cea mai vulnerabilă în acest moment.
# Eu și colegii mei aleși în funcțiile locale suntem în această perioadă la dispoziția autorităților locale pentru a veni în sprijinul aplicării măsurilor de prevenire a răspândirii epidemiei și pentru a acorda asistența necesară persoanelor aflate în situații critice din punct de vedere social.