Primar din Argeș, găsit incompatibil! E definitiv- și-a pierdut mandatul!

După ce în anul 2013 primarul comunei Aninoasa, Ștefan Benonie, a fost găsit incompatibil de către ANI, raportul a fost atacat în instanță de către edil. Ulterior, primarul a avut câștig de cauză. Pe 16 noiembrie ÎCCJ a dat dreptate Agenției Naționale de Integritate, după ce reprezentanții au atacat decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, primarul Ștefan Benonie își pierde mandatul, iar la Aninoasa vor fi organizate alegeri anticipate.

Vezi decizia:

„Detalii soluţie: DECIZIA NR. 3618 Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 77/F – CONT din 03 iunie 2014 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantului Ştefan Benonie ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2017.”