POLITIC 2021 | Reforme şi investiţii - aşteptările politicienilor argeşeni

După un an tensionat, marcat de două scrutine electorale şi o criză sanitară fără precedent, viaţa politică românească ar trebui să se liniştească. Vom avea un an liniştit sau unul la fel de agitat? Care ar trebui să fie priorităţile de pe agenda legislativului şi a executivului pentru a depăşi cu bine perioada dificilă prin care trecem? – sunt întrebări la care lideri politici ai judeţului răspund în cele ce urmează. 

 

CITEȘTE ȘI ... Noul model Dacia Logan - De când va putea fi comandat

 Ion Mînzînă – preşedinte PSD Argeş

 „Sper că actualul guvern va acorda bani pentru proiecte, pentru cei care au proiecte în derulare sau care vin cu proiecte, nu pe simpatii politice și nu în mod discreționar. Nu cred că vom avea un an liniștit. Avem de-a face în continuare cu iresponsabilitatea unui președinte de țară care nu înțelege menirea lui și cu un prim-ministru catastrofă națională care a reușit să îngroape România pentru mulți ani de acum încolo. Pentru a depăşi cu bine perioada dificilă prin care trecem, prioritatea de pe agenda legislativului şi a executivului ar trebui să fie continuarea  programelor naționale de dezvoltare locală.    

CITEȘTE ȘI ... Primul bebeluș născut în 2021 este din Mureș. Mama are doar 15 ani

 

 Adrian Miuţescu - preşedinte PNL Argeş


„Vrem nu vrem, aşteptările se leagă de contextul sanitar, în sensul în care nutrim speranţa că situaţia se va îmbunătăţi şi vaccinul va diminua semnificativ şi rapid numărul cazurilor de COVID. Politic, dacă Partidul Naţional Liberal va face parte din coaliţia de guvernare, ne vom strădui să ducem mai departe proiectele pe care le-am anunţat şi le-am început, proiectele cu autostrada, cu drumul expres, dar şi celelalte pe care le-am enunţat. Cred că 2021 nu va fi un an foarte uşor, pentru că toate aceste provocări evident vor continua. Fie că vorbim de pandemie, fie de criza economică, un guvern responsabil va trebui să poată gestiona în bune condiţii aceste crize şi să ne ajute pe toţi românii să le traversăm, aşa încât 2021 să fie, în final, un an bun. Proiectele şi restanţele legislative sunt multe şi ele trebuie să atingă trei domenii: sănătatea, învăţământul şi economia. Dincolo de toate acestea, sunt restanţe ce ţin de zona juridică – precum proiectul „fără penali candidaţi în parlament” – sau socială – şi mă refer aici la posibilitatea ca pensiile speciale să nu mai existe. Toate acestea vor ţine, cu siguranţă, agenda Parlamentului şi a Guvernului în anul care vine.”

 

CITEȘTE ȘI ... SOCIAL 2021 | Salarii îngheţate, pensii amânate, alocaţii în creştere

 Daniel Constantin – deputat PNL Argeş


„Din punct de vedere administrativ, ţara o să parcurgă o perioadă grea. Nu ştiu cum va fi anul viitor, dar cu siguranţă vă pot spune ce îmi doresc: îmi doresc să fie un an liniştit, pentru că este nevoie de această linişte pozitivă pentru ca România să traverseze perioada dificilă în care să relansăm economia, pentru a se implementa reforme şi pentru a recrea locuri de muncă, pentru a crea investiţii, pentru a relansa consumul, cu alte cuvinte, pentru a creşte nivelul de trai. 
Priorităţile anului viitor sunt foarte clare şi ţin de aprobarea tuturor programelor operaţionale, care sunt necesare pentru perspectiva financiară 2021-2026.  De asemenea, priorităţile sunt legate de dezvoltarea infrastructurii, fie că vorbim de infrastructura de transport, fie că vorbim de infrastructura de sănătate şi educaţie sau facilităţile pentru zona de turism, toate sunt, din punctul meu de vedere, foarte importante şi sunt convins că vor reprezenta o prioritate pentru noua coaliţie ce se instalează.”

CITEȘTE ȘI ... JUSTIŢIE 2020 | Justiţia a repornit motoarele

 

 Adrian-Ştefan Cârstea – preşedinte USR Argeş


„Mă aştept ca 2021 să fie un an al reformelor, în care această coaliţie care tocmai s-a votat şi care tocmai s-a format în parlament să implementeze efectiv programul de guvernare stabilit de comun acord. Avem niste reprezentanţi extraordinari  de la USR în guvern, sunt convins că aceşti oameni, pe care îi cunosc personal, vor reuşi să capaciteze ministerele la maximum şi să grăbească absolut toate proiectele, să le facă cu o viteză nemaiîntâlnită până acum în România şi cred că asta este cel mai important - ca oamenii să vadă şi să simtă că politicienii cu care au votat cu încredere fac pentru ei lucruri bune.
Nu are cum să fie un an liniştit din niciun punct de vedere. Sistemul acesta de stat va fi zdruncinat de schimbările care au început şi probabil că va fi şi curăţat cumva şi se va începe sau cel puţin se va încerca o curăţare a sistemului, o optimizare a sistemului de stat al tuturor administraţiilor. Opoziţia va fi puternică, guvernul va trebui să funcţioneze perfect şi toată lumea va trebui să arate foarte repede rezultate cât mai rapide pentru a-şi păstra poziţiile, inclusiv pentru a rezista acest guvern va depinde foarte mult de cum va fi gestionată această pandemie.
Ca priorităţi, în primul rând, cred că trebuie regândită strategia prin care a fost abordată această pandemie, categoric trebuie mărit numărul de teste, statul trebuie să-şi asume o parte din costurile testelor mai ales că s-au şi ieftinit în ultimul timp. Avem nevoie de o statistică mult mai apropiată de realitatea ratei de infectări pentru a putea să luăm măsurile necesare pentru a controla mai bine această pandemie.”

 

Preluare: Saptamanalul Ancheta