PNL propune iar retragerea titlului de cetățean de onoare al lui C. Nicolescu!

Consilierii locali PNL Narcis Sofianu, Alexandrina Stanciu, Florin Gardin și Gheorghe Dutulescu cer încă o dată retragerea titlului de cetățean de onoare al fostului președinte CJ, Constantin Nicolescu.

Este a doua solicitare în acest sens, în noiembrie 2018, retragerea titlului de cetățean de onoare al municipiului Pitești nefiind acceptată. Atunci, propunerea a picat cu 9 voturi pentru și 12 impotrivă.

Astăzi, PNL vine iar cu această solicitare, pe fondul problemelor în justiție ale lui Constantin Nicolescu.

”Titlul de cetățean de onoare al municipiului Pitești poate fi retras prin hotărâre a consiliului local, cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor în următoarele situații:
- persoana a fost condamnată printr-o hotărâre judecătoarească rămasă definitivă”,
se arată în proiectul de hotărâre.

Constantin Nicolescu a primit titlul de „Cetăţean de onoare” la ediţia din 2009 a Zilelor Municipiului, titlu conferit, aşa cum se arată în hotărârea de atunci, pentru contribuţia la dezvoltarea industriei automobilului românesc și deosebita susţinere și promovare a municipiului Pitești în ţară și în lume.